România cumpără avioane de ultimă generație F-35

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) s-a încheiat după aproximativ două ore de discuții. În cadrul întâlnirii s-a stabilit că România va achiziționa avioane de ultimă generație F-35, care permit realizarea și menținerea superiorității aeriene.

România vrea să cumpere avioane F-35 de ultimă generație FOTO Shutterstock

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, agenda reuniunii s-a axat pe situația de securitate din regiunea Mării Negre și pe implicațiile pentru România, pe fondul celor mai recente evoluții, în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, al intervențiilor externe asupra procesului democratic din Republica Moldova, precum și în contextul perspectivelor de continuare a sprijinului NATO, al Uniunii Europene și al comunității internaționale pentru Ucraina.

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) s-au asigurat, în perspectiva Summitului NATO de la Vilnius, că procesele de implementare a măsurilor cu caracter istoric, adoptate anul trecut la Madrid, privind consolidarea pe termen lung a posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic și la Marea Neagră, aflate în derulare, vor fi pe deplin definitivate.

Aceștia au stabilit menținerea unui sprijin consistent și multidimensional pentru Ucraina, în cadrul NATO și al Uniunii Europene, este de importanță critică pentru asigurarea succesului eforturilor de apărare ale acestui stat, atât în prezent, cât și pe termen lung. De asemenea, a fost stabilit și continuarea efortului României față de Republica Moldova, care, după Ucraina, este cea mai expusă agresiunilor și presiunilor ruse.

„De la declanșarea războiului de la granițele noastre, Republica Moldova este supusă unor presiuni pe multiple planuri, cu scopul de a diminua susținerea exprimată de cetățenii săi pentru un curs pro-european ferm, pentru reforme, pentru democrație și prosperitate. În plus, Republica Moldova este ținta unor acțiuni hibride de destabilizare, de o intensitate și o complexitate fără precedent. Membrii Consiliului au accentuat, în reuniunea de astăzi, modul profesionist, democratic și responsabil în care aceste acțiuni au fost gestionate de autoritățile de la Chișinău”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Sursa citată arată că au fost analizate modalitățile optime de continuare a unei susțineri hotărâte de către România a eforturilor Republicii Moldova de consolidare a rezilienței sale. Membrii Consiliului au pus accent pe nevoia de adaptare la evoluțiile regionale și de întărire pe mai departe a demersurilor de sprijin în plan european și internațional, în beneficiul Republicii Moldova.

Achiziție de avioane F-35

În cadrul ședinței CSAT a fost analizată și dezvoltarea aviației militare a României. Mai exact, procesul de modernizare a Forțelor Aeriene Militare va continua prin achiziționarea de avioane de ultimă generație F-35.

Sursa citată arată că avioanele „dotate cu o gamă largă de senzori avansaţi, capacitate de schimb de informaţii criptate în timp real atât cu platforme aeriene, cât şi cu sisteme de apărare cu baza la sol, capacitate de gestionare reală a imaginii operaţionale a câmpului de luptă, precum şi cu muniţii inteligente de înaltă precizie, permit realizarea şi menţinerea superiorităţii aeriene, condiţie obligatorie pentru asigurarea suveranităţii în spaţiul aerian naţional şi, la nevoie, pentru apărarea acestuia”.

„Realizarea unor capabilităţi operaționale de apărare aeriană robuste, credibile, interoperabile, flexibile şi eficiente, destinate atât îndeplinirii angajamentelor asumate ca urmare a calității de stat membru NATO şi UE, cât și descurajării unei posibile agresiuni, reprezintă condiţia esenţială pentru îndeplinirea obiectivelor politicii de apărare a României. Spectrul capabilităților de apărare menționate va include, printre altele, capabilități sporite de apărare aeriană și anti-rachetă pentru protecția forțelor proprii și capabilități avansate și diversificate de foc și de lovire cu precizie la mare distanță”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

În acest sens, membrii Consiliului au aprobat Concepția de realizare a capabilității operaționale de apărare aeriană cu avioane multirol de generația a V-a.

De asemenea, în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au fost analizate şi alte teme din domeniul securităţii naţionale.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională