Decizie pentru dezvoltarea infrastructurii laserului de la Măgurele. Colaborare cu un laborator din SUA

0
Publicat:

Guvernul a aprobat un memorandum pentru dezvoltarea infrastructurii laserului de la Măgurele. Institutul va colabora cu Laboratorul SLAC din Statele Unite. 

FOTO Inquam Photos / Arhivă Adevărul

Guvernul României a informat asupra unei colaborări științifiice istorice între Institutul din Măgurele, IFIN-HH, și Laboratorul SLAC de la Stanford. Potrivit sursei citate, cele două au semnat un memorandum de înțelegere pentru proiectul ELI-NP (laserul de la Măgurele). 

„Acordul dintre IFIN-HH și SLAC, institutul Universității Stanford și al Departamentului Energiei al Statelor Unite ale Americii, care cercetează la cel mai înalt nivel accelerarea electronilor și fotonica nucleară, are o triplă semnificație. Mai întâi, este o recunoaștere a excelenței cercetării românești, care stă alături de un institut de top la nivel mondial. Apoi, este o nouă expresie a parteneriatului strategic România-SUA, pe componenta de cercetare, complementară componentelor de securitate și dezvoltare economică”, a transmis ministrul Sebastian Burduja.  

Potrivit ministrului, „implicarea SLAC asigură cea mai bună perspectivă pentru avansarea sistemului gama cu energie variabilă, parte din proiectul ELI-NP, laserul de mare putere de la Măgurele”.

„În ședința de astăzi, Guvernul României a aprobat un memorandum promovat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), care privește dezvoltarea infrastructurii de cercetare Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), construită prin proiectul european cu același nume implementat de Institutul Național de cercetare Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) la Măgurele”, a transmis Guvernul României într-un comunicat de presă. 

Sursa citată a mai relatat că „SLAC National Accelerator Laboratory (SLAC) din Statele Unite ale Americii, laborator al Departamentului Energiei din Statele Unite ale Americii, din cadrul Universității Stanford, și Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară ”Horia Hulubei” – Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (IFIN-HH/ELI-NP) din România au semnat, zilele trecute, un memorandum de înțelegere referitor la colaborarea între cele două instituții în domeniul accelerării de particule și al studiilor asociate de fizică nucleară. Acest acord istoric oferă oportunitatea colaborării pe tematici concrete între IFIN-HH/ELI-NP și SLAC pentru finalizarea Sistemului fascicul gama al ELI-NP, sistem complementar laserului de mare putere de la Măgurele”.

Potrivit sursei citate, „în baza Memorandumului de înțelegere semnat între Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară - Horia Hulubei și SLAC National Accelerator Laboratory, părțile vor stabili direcțiile principale de colaborare, modalitățile de transpunere în practică și costurile asociate”.

Urmare aprobării Memorandumului în ședința de astăzi, colaborarea științifică dintre Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară - Horia Hulubei și SLAC National Accelerator Laboratory va permite completarea cu succes a sistemului de fascicul gama de la ELI-NP, iar în România se va dezvolta expertiză de înalt nivel tehnologic în domeniul acceleratorilor de particule, în particular, acceleratori de electroni, și în cel al fotonicii nucleare cu fascicule gama”, a mai explicat Guvernul României. 

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat