Darius Vâlcov, numit consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Darius Vâlcov

Fostul primar din Slatina Darius Vâlcov, trimis în judecată în două dosare de corupţie, a fost numit consilier de stat în aparatul propriu al prim-ministrului.

Decizia privind numirea lui Darius-Bogdan Vâlcov în funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului a fost semnată de noul premier Viorica Dăncilă şi publicată marţi în Monitorul Oficial, potrivit News.ro.

Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei timp de două mandate, a fost membru al PDL, apoi a trecut la PSD, fiind numit de partid ministru al Finanţelor. Vâlcov a lucrat la elaborarea actualului program de guvernare al PSD, dar şi la raportul de evaluare a miniştrilor Cabinetului Grindeanu.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, spunea, în iunie anul trecut, întrebat de ce Darius Vâlcov lucrează la grupul parlamentar al social-democraţilor, că fostul ministru "este bun”.De asemenea, întrebat ce face mai exact Darius Vâlcov, liderul PSD a afirmat că "face bine”, el precizând atunci că Vâlcov a lucrat la elaborarea programului de guvernare.

În mai 2015, Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate de acesta, de primar, senator şi ministru.

Darius Vâlcov este acuzat că, în perioada aprilie-decembrie 2011, a primit de la omul de afaceri Theodor Berna, patronul Tehnologica Radion, prin intermediul fostului primar Minel Florin Prina, suma de 2,5 milioane de lei. Banii i-au fost daţi lui Prina, în cinci tranşe de câte 500.000 de lei, în municipiul Slatina. Vâlcov ar mai fi primit, în perioada 2012- 2013, tot de la Theodor Berna, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 de lei.

În luna iunie a acestui an, Darius Vâlcov a fost plasat sub control judiciar pentru instigare la dare şi luare de mită, cu interdicţia de a părăsi ţara, într-un alt dosar care vizează un funcţionar public din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt acuzat că a luat mită timp de trei ani de la o firmă controlată de către Vâlcov.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete