Daniel Zamfir, PNL: Orban nu mi-a răspuns la telefon sau mesaje din vara anului 2017. De când e preşedinte, partidul închide ochii la abuzuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul PNL Daniel Zamfir acuză PNL că închide ochii la abuzuri sub conducerea lui Ludovic Orban.

Senatorul PNL Daniel Zamfir a vorbit, joi, despre excluderea sa din partid propusă de liderul Ludovic Orban, afirmând că preşedintele PNL „n-a dorit niciodată un dialog” cu el. Acesta a precizat că ultima discuţie purtată cu Orban ar fi fost în vara anului 2017 şi că de când este preşedintele PNL, „partidul închide ochii la abuzuri”.

Daniel Zamfir a declarat, joi, într-un interviu pentru Rfi, că Ludovic Orban nu a dorit niciodată să poarte un dialog cu el, deşi nu a explicat de ce. „N-a dorit niciodată acest dialog cu mine. Ultima discuţie pe care am avut-o cu domnul Ludovic Orban a fost în vara anului trecut, când i-am prezentat proiectele de legi, pe 5 iulie, i le-am şi trimis pe e-mail, le-a studiat şi la sfârşitul anului, adică după şase luni de zile, a ieşit public să spună că mă dă afară din partid, dacă continui cu aceste proiecte. De atunci, nu mi-a răspuns la telefon, nici la mesaje”.

Senatorul acuză PNL că de când este condus de Ludovic Orban, închide ochii la abuzuri de toate felurile, în special la cele din sistemul bancar şi IFN-uri. Acesta a precizat că ceea ce „l-a sucit” pe liderul liberalilor a fost lobby-ul bancar şi al Instituţiilor Financiare Nebancare (IFN).

„Nu e nici o noutate şi nu e prima dată când lobby-ul bancar şi al IFN-urilor a acţionat, acţionează şi acum, prin diverse mijloace. Iată, secretarul general al PNL este un posesor de IFN, public a ieşit, ceea ce e un lucru extrem de nepotrivit, ca secretarul general al partidului, care este proprietarul unui IFN, să iasă public, să conteste această lege. Domnul Robert Sighiartău, secretarul general al partidului, este proprietar de IFN. Îmi doresc să se ajungă la acest Consiliu Naţional, pentru că dincolo de excluderea mea, cred că un lucru este mult mai important: care este poziţia PNL vizavi de abuzuri. Am văzut că de când este Ludovic Orban preşedinte, PNL închide ochii la abuzuri. Abuzuri de toate felurile, plecând de la abuzurile procurorilor şi iată, aici, abuzurile concrete pe care le fac cei din sistemul bancar şi IFN-urile”, a declarat Zamfir.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie