Daniel Funeriu: „Eu ocup legal locuinţa RA-APPS, spre deosebire de alţii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierul prezidenţial Daniel Funeriu a declarat, miercuri, că el ocupă legal locuinţa RA-APPS, adăugând că este o idee bună publicarea listei de chiriaşi de către Guvern, cu condiţia ca aceasta să fie completă.

„Eu ocup locuinţa în conformitate cu prevederile legale, spre deosebire de alţii. Nu e niciun secret, e publicată şi în Monitorul Oficial", a spus Funeriu, arătând că i-a fost repartizat de către RA-APPS apartamentul de 209 mp din strada Eminescu, în sectorul 2 al Capitalei, de când a fost numit ministru al Educaţiei în Guvernul Emil Boc.

El a adăugat că plăteşte întreţinerea şi celelalte cheltuieli aferente locuinţei şi că nu a acumulat datorii în acest sens.

„Nu am nimic cu publicarea listei chiriaşilor de către Guvern, e o idee bună, cu condiţia să fie integrală. Senzaţia mea este că lista publicată nu e completă", a mai spus Funeriu.

Potrivit listei publicate miercuri de Guvern, printre persoanele care ocupă locuinţe de protocol cu decontarea cheltuielilor de către instituţie se află şi consilierul prezidenţial Daniel Funeriu (chirie de 1.278 lei raportată la o suprafaţă de 209 mp).

Pe listă sunt menţionaţi şi consilierii prezidenţiali Virgil Păunescu (chirie de 1.030 lei pentru 225 mp) şi Bogdan Mănoiu (535 lei pentru 138 mp), dar şi alţi consilieri de la Administraţia Prezidenţială, cum ar fi Raluca Boboc (Departamentul Analiză Politică, 521 lei pentru 87 mp), Kohalmi Szabo şi Luminiţa Doina (la Cabinetul consilierului prezidenţial Iulian Fota din cadrul Departamentului Securităţii Naţionale, 599 lei pentru 163 mp).

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”