Daniel David și-a depus demisia din funcția de ministru al Educației. Cine i-ar putea lua locul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel David și-a depus demisia din funcția de ministru al Educației. El și-a explicat motivele într-un articol pe blogul personal.

Ministrul Educației, Daniel David/FOTO: Gov.ro

David era în fruntea Ministerului Educației din decembrie 2024 când a fost numit în guvernul Ciolacu 2. Ulterior el a fost păstrat și în executivul condus de Ilie Bolojan care a intrat în funcție în iunie 2025.

Pe blogul său, Daniel David a anunțat că i-a cerut premierului Ilie Bolojan să-l elibereze din funcția de ministru al Educației și Cercetării, depunându-și demisia luni, 22 decembrie. Acesta a mulţumit premierului şi preşedintelui Nicuşor Dan pentru susţinere.

„Astăzi, 22 decembrie 2025, la exact un an de la invitația de a deveni ministru al Educației și Cercetării (22 decembrie 2024), i-am solicitat premierului eliberarea mea din funcția de ministru al Educației și Cercetării, prin depunerea demisiei la cabinetul acestuia. Recent am primit confirmarea. Deși demisia este un act unilateral, am vrut să fie o plecare amiabilă, așa cum a fost și colaborarea noastră.

A fost o onoare să servesc țara noastră din această poziție ca specialist/tehnocrat susținut de PNL, dar neafiliat politic, în două mandate – 23 decembrie 2024 – 23 iunie 2025 și 23 iunie 2025 – (probabil) 23 decembrie 2025 – și le mulțumesc președintelui țării Nicușor Dan și premierului Ilie Bolojan pentru suportul constant. Pentru mine amândoi sunt oameni cinstiți și dedicați binelui țării, astfel că mă bucur că am avut ocazia să lucrăm împreună”, a transmis ministrul.

Daniel David explică faptul că și-a depus demisia după ce și-a îndeplinit mandatul de a gestiona crizele politice și fiscal-bugetare din 2025 și a pus în mișcare reformele din Raportul QX.

El subliniază că nu urmărea o carieră politică, ci și-a asumat temporar funcția pentru binele public și stabilitatea sistemului de educație-cercetare. David menționează că țara este acum pe o traiectorie stabilă, fondurile europene sunt asigurate, iar reformele majore sunt în curs de implementare.

De asemenea, el își exprimă recunoștința față de echipa ministerului, colegii universitari și familia sa pentru sprijin, precizând că își va păstra implicarea în educație și cercetare în viitor, dar din perspectiva profesională, nu politică.

Cine ar putea prelua ministerul

Antena 3 CNN transmite că Marilen-Gabriel Pirtea ar urma să preia funcția de ministru al Educației.

Marilen-Gabriel Pirtea/FOTO: Facebook

Potrivit Aracis, Marilen Pirtea este rectorul Universității de Vest din Timișoara, o funcție pe care o deține din 2012. Din iunie 2025, el a ocupat și funcția de consilier onorific al prim-ministrului României pentru educație și cercetare.

În 2002 a obținut titlul de doctor în domeniul Finanțe, cu teza „Managementul trezoreriei întreprinderii”. În perioada 2007–2015 a urmat o serie de cursuri postuniversitare de specializare în domeniile management universitar, securitate, diplomație și politică externă.

A fost vicepreședinte al Camerei Deputaților (2018–2020) și este deputat din 2016, activând în Comisia pentru Buget, Finanțe și Bănci.

Mai multe pentru tine:
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete