Dăncilă: I-am spus lui Klemm că împărtăşesc opinia preşedintelui SUA, că pot fi cercetaţi oameni nevinovaţi, iar asta poate ruina vieţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Viorica Dăncilă a susţinut din nou, joi seară, că nu a discutat cu ambasadorul SUA, Hans Klemm, despre legile Justiţiei, aşa cum a transmis ambasada, spunând că a fost o „abordare foarte scurtă“ despre justiţie şi că ea s-a arătat îngrijorată, în contextul apariţiei înregistrărilor de la DNA Ploieşti. Dăncilă a mai spus că i-a transmis lui Klemm că împărtăşeşte punctul de vedere al preşedintelui SUA, Donald Trump, despre procese.

Viorica Dăncilă a declarat, la Antena 3, că la discuţia cu ambasadorul SUA a avut „o abordare punctuală, pentru a apăra interesele României". Prim-ministrul a susţinut, din nou, că nu a discutat cu ambasadorul SUA despre legile justiţiei. „Am avut o discuţie punctuală pentru a apăra interesele României şi ceea ce cred că este benefic pentru România. A fost o întâlnire foarte bună cu domnul ambasador. I-am explicat lucrurile pe care noi le vrem pentru România. Mi-a răspuns la fiecare punct pe care l-am adus în atenţia sa, legat şi de aderarea noastră la OCDE, şi de ridicarea vizelor, şi de investitorii americani  pe care îi aşteptăm şi îi încurajăm să vină în România. Despre legile justiţiei nu am discutat. A fost a abordare foarte scurtă despre justiţie - au apărut atunci în spaţiul public acele înregistrări, m-a întrebat ce părere am, i-am spus că sunt îngrijorată că am văzut că într-una dintre aceste emisiuni se vorbea despre dosar făcut unui premier. Eu sunt premier şi mă gândesc dacă este real. Nu ştiu dacă este, dar dacă este real acest lucru mi se poate întâmpla şi mie", a declarat premierul. 

Dăncilă a mai spus că i-a transmis diplomatului american că împărtăşeşte punctul de vedere al preşedintelui SUA, Donald Trump, care a scris, pe Twitter, că pot fi acuzaţi şi cercetaţi oameni nevinovaţi, iar acest lucru poate distruge vieţi. „Ultimul lucru la care am făcut referire este că eu împărtăşesc punctul de vedere al presedintelui SUA. Am văzut o postare  pe Twitter a preşedintelui Trump în care spune că pot fi acuzaţi şi cercetaţi oameni nevinovaţi şi că acest lucru poate ruina vieţi şi cine poate reda înapoi o viaţă pe care deja ai distrus-o. Am spus că asta trebuie să se întâmple şi la noi, să avem încredere în justiţie, dar, în acelaşi timp, să nu avem cazuri cu care să ne încadrăm la ceea ce a subliniat domnul preşedinte Donald Trump. Aceasta a fost singura discuţie. Domul ambasador nu a venit cu niciun fel de punct care se referă la legile justiţiei şi nu am vorbit despre legile justiţiei", a adăugat Dăncilă.

Preşedintele SUA Donald Trump a scris pe Twitter, în 10 februarie: „Vieţile oamenilor sunt distruse de nişte simple acuzaţii. Unele sunt adevărate, iar altele nu. Unele sunt vechi şi altele sunt noi. Nu mai există cale de întoarcere pentru cei acuzaţi pe nedrept – viaţa şi cariera lor s-au încheiat“. Postarea a venit în contextul în care doi foşti consilieri ai lui Trump au fost acuzaţi de violenţă domestică în ultima săptămână. 

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil