Dan Voiculescu: „Depun jurământul la prima şedinţă. Traiane, Monica, liniştiţi-vă!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deşi a câştigat lejer într-un colegiu din Capitală, Voiculescu nu era încă senator, pentru că n-a depus jurământul FOTO Adevărul

Fondatorul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a scris joi pe blog că situaţia privind depunerea jurământului în Senat se va rezolva la prima şedinţă de plen, rugându-i pe Traian Băsescu şi pe Monica Macovei să se liniştească, fiindcă el îşi doreşte mai mult ca ei ca dosarul ICA să fie tranşat „cât mai rapid”.

De câteva zile, s-a instalat panica în propagandă şi grupurile de presiune arondate domnului Băsescu. Toată munca din ultimii ani de «pregătire» a dosarului ICA, în care, în lipsa oricăror probe, sunt acuzat de «influenţe telepatice» (nu e glumă, sunt argumente invocate în rechizitoriu), pare că se iroseşte pentru că nu am depus jurământul de parlamentar şi dosarul nu ar putea ajunge la cei «instruiţi» să îl «rezolve». În astfel de momente, în care lucrurile par că nu merg cum îşi doresc, persoanele din titlu îşi pierd controlul şi încep, pur şi simplu, să-şi ridice poalele în cap şi să strige: «Război civil!», «Lovitura de stat» şi alte asemenea îndrăgite refrene”, a scris Voiculescu joi pe blog.

Voiculescu le cere lui Băsescu şi Monicăi Macovei să se liniştească, numindu-i „harnici propagandişti”. „Traiane, Monica, harnici propagandişti, liniştiţi-vă! Eu îmi doresc mai mult decât voi că acest dosar să se tranşeze cât mai rapid. Recentele experienţe de la tribunalul Bucureşti, unde instanţă a evitat să asume o decizie, invocând constant obstacole procedurale, sunt lămuritoare: în acest caz nu se pot pronunţa decât cei «aleşi». Atunci, să nu mai pierdem vremea, să îi lăsăm să se pronunţe!”, a mai afirmat Voiculescu.

Patronul Antenelor susţine că, după atâta timp, de când se ştiu, Băsescu şi Macovei ar fi trebuit să înţeleagă că el nu se ascunde. „Când am considerat că se impune suspendarea, mi-am asumat public acest punct de vedere. Avem atâta experienţă “împreună”, aţi fi putut învăţa ceva până acum. Nu lăsaţi ura sa vă întunece disceramantul. Ştiţi foarte bine, dacă un parlamentar nu poate depune jurământul (din motive medicale) în ziua special dedicată acestei proceduri, trebuie să aştepte până la prima şedinţă de plen a Camerei în care a fost ales. Încă nu a fost o altă şedinţa de plen a Senatului. Dar va fi cât de curând şi totul se va rezolva”, a susţinut conservatorul.

„Acum, după ce v-am explicat că v-aţi alarmat degeaba, respiraţi uşuraţi, relaxaţi-vă”, le mai cere el celor care au probleme cu faptul că încă nu a depus jurământul în Senat.

Presa a vehiculat ipoteza potrivit căreia Voiculescu nu ar fi depus jurământul pentru ca dosarul său să nu fie judecat la Înalta Curte, ci de o instanţă inferioară, unde ar putea scăpa mai uşor de o eventuală condamnare.
 

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”