Dan Şova, pledoarie de formă, fără fond

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul PSD Dan Şova

În urma articolului ,,Rizea, fraude europene sub ochii lui Şova", publicat în ediţia de luni, 27 iunie, a cotidianului ,,Adevărul", senatorul Dan Şova s-a grăbit să transmită un nou drept la replică, printr-un limbaj agresiv, nu face altceva decât să confirme dezvăluirile.

Dan Şova susţine că nu a fost contactat de reporterii ,,Adevărul" pentru a-şi exprima un punct de vedere şi că, prin urmare, nu putea visa ce va fi publicat pentru a face precizări în cadrul conferinţei de presă pe care a organizat-o vineri. Senatorul a primit însă solicitarea cu antetul zia­rului, transmisă, încă de joi, 23 iunie 2011, pe aceeaşi adresă de e-mail de pe care el transmite dreptul la replică.

Senatorul susţine că reporterul confundă un avocat cu o societate de avocatură. Contractele cu Agenţia pentru Tineret nu au fost semnate de o societate de avocatură, ci de Dan Şova personal, iar dividendele din afacerile firmei sunt încasate de acţionari, printre care, majoritar era Dan Şova personal.

Dan Şova mai spune că cele două contracte încheiate cu ANSIT, condusă la acea dată de Cristian Rizea, nu au avut legătură cu administrarea de fonduri europene. Însă, potrivit celor două contracte semnate chiar de Dan Şova, avocaţii casei ,,Şova, Raţiu & Asociaţii" au oferit consultanţă ANSIT ,,în materie comercială, fiscală, disciplină financiar-contabilă, în materia contractelor bancare şi comerciale, precum şi în orice documente cu implicaţii juridice ce vor fi încheiate de către acesta cu partenerii de afaceri, societăţi comerciale, bănci, organizaţii economice, instituţii de stat ori alte persoane fizice sau juridice române ori străine".  

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța