Dan Diaconescu: „15.000 de voturi pentru mine, 10.000 pentru Ponta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PP-DD, Dan Diaconescu, consideră că nu a pierdut alegerile din colegiul unde a câştigat Victor Ponta, în judeţul Gorj. El crede că numărătoarea îi va face dreptate şi Victor Ponta nu va putea trece peste 50%.

"Prezenţa la vot de aproximativ 27 de mii de persoane, aproximativ 15 mii de voturi pentru mine şi 10 mii de voturi pentru contracandidatul meu, Victor Ponta. Vă reamintesc că domnului Ponta, ca să treacă de pragul de 51%, i-ar mai fi necesare aproximativ 6000 de voturi, ceea ce, credeţi-mă, este absolut imposibil", a declarat Dan Diaconescu.

Potrivit institutului lui Cozmin Guşă, GeoPOL, care a realizat un sondaj pentru Realitatea TV, Ponta a obţinut 68% , iar Dan Diaconescu ar fi obţinut doar 24%.

Contracandidatul lui Diaconescu, premierul Victor Ponta, a declarat că „Scorul electoral este extrem de clar, iar voinţa poporului este foarte clară. Adversarii trebuie să accepte rezultatele, că vor fi în opoziţie în următorul Parlament.

Cred că în 2013 vor reuşi să evităm greşelile celor care au fost la guvernare.Îmi asum responsabilitatea de a conduce Guvernul USL şi îmi doresc ca toate partidele din alianţă să nominalizeze oameni competenţi.“

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi