Curtea Constituţională, în blocaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalul din Parlament generat de numirea a doi judecători constituţionalişti s-a extins şi în plenul Curţii Constituţionale. Fostul preşedinte al Curţii Ioan Vida, al cărui mandat a expirat la data de 7 iunie, îi acuză pe ceilalţi magistraţi de încălcarea legii.

Vida a contestat decizia de numire a lui Ion Predescu ca preşedinte interimar, în locul său. "Deci ei au fost cinci inşi în plen. Cvorumul legal este de şapte persoane, cel puţin. Când am văzut că ei au gânduri de genul ăsta, am ieşit din sală şi i-am lăsat să facă ce vor. Nu există instituţia de preşedinte interimar ", a afirmat Vida, la TVR.

Legea de funcţionare a Curţii Constituţionale nu precizează ce se întâmplă în situaţia în care mandatul preşedintelui expiră, iar posturile vacante nu sunt ocupate. Camera Deputaţilor şi Senatul ar trebui să desemneze câte un judector pentru locurile vacante, însă numirea lui Valer Dorneanu (PSD) a fost blocată, PDL solicitând reluarea votului asupra candidaturii acestuia.

Liderul PSD Victor Ponta a acuzat-o, ieri, pe Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor că va întârzia intrarea în vigoare a legilor austerităţii prin refuzul de a semna numirea lui Valer Dorneanu la Curtea Constituţională (CC). "Atât timp cât CC nu este completă nu va putea judeca sesizările care vor fi făcute pe legile anticriză şi în consecinţă acestre legi nu vor putea fi aplicate", a explicat Ponta.

El a adăugat că, pentru a funcţiona legal, CC trebuie să aibă un nou preşedinte care să fie ales de toţi cei nouă judecători. În prezent, CC este condusă interimar de judecătorul Ion Predescu, iar două posturi de judecător sunt vacante: este vorba despre magistratul propus de Camera Deputaţilor, respectiv de Senat. În urmă cu o săptămână, preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase a refuzat să semneze numirea la CC a candidatului propus de PSD, Valer Dorneanu, susţinând că acesta are nevoie, pentru a ocupa acest post, de votul majorităţii absolute (168) a deputaţilor.

Dorneanu a obţinut 161 de voturi, adică ale majorităţii simple (majoritatea deputaţilor prezenţi), în timp ce contracandidatul său de la PDL Ştefan Minea a primit doar 123 de voturi. Victor Ponta a mai spus că Roberta Anastase cere reluarea votului în plen pentru postul de judecător la CC în condiţiile în care nici candidatul PDL Ştefan Minea nu are cum să obţină voturile majorităţii absolute, ceea ce ar face ca blocajul "să dureze la nesfârşit".

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie