Cum s-a sucit Băsescu în privinţa secuimii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traian Băsescu a declarat azi la postul public de radio că nu se numără printre politicienii care se sperie că ungurii îşi iau Harghita şi Covasna şi pleacă cu ea la Budapesta. În 2004, pe când candida la preşedinţie, Traian Băsescu avea un cu totul alt discurs, acuzându-l pe premierul de atunci, Adrian Năstase, că negociază cu Marko Bela Ţinutul Secuiesc.

"Eu nu sunt unul dintre politicienii care se sperie că îşi iau ungurii Harghita şi Covasna în spate şi le duc direct la Budapesta", a comentat azi preşedintele.

"Eu merg des în ungurime. Dacă îi întrebi, 99,9% din ei nu vor să plece din România. Vor însă să fie lăsaţi să trăiască aşa cum ştiu ei, e o solicitare legitimă", a continuat el, pe fondul discuţiilor cu UDMR privind reorganizarea administrativă.

De altfel, potrivit vicepremierului Marko Bela, PDL şi UDMR negociază un statut special pentru Harghita şi Covasna în interiorul celor opt megajudeţe.

În 2004, acelaşi Traian Băsescu îl acuza pe Adrian Năstase că negociază cu acelaşi Marko Bela "integritatea teritorială".

Între cele două tururi de scrutin pentru alegerile prezidenţiale din 2004, candidatul Alianţei Dreptate şi Adevăr PNL - PD susţinea că are informaţii potrivit cărora Adrian Năstase s-ar fi deplasat la Târgu Mureş pentru a negocia autonomia Ţinutului Secuiesc în schimbul sprijinului UDMR pentru guvernarea PSD.

"Modul în care negociază acum Adrian Nastase cu Marko Bela este un atentat la integritatea teritorială şi un act de tradare naţională", declara Traian Băsescu.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare