Cum au primit partidele primele rezultate exit-poll: modestie la PSD, jale în PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primele rezultate exit-poll date publicităţii la ora 21.00, după închiderea secţiilor de votare, au fost aşteptate cu sufletul la gură de liderii partidelor. În timp ce social-democraţii s-au arătat mulţumiţi de scorul de peste 40% pe care l-au obţinut, liberalii au refuzat să comenteze. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a convocat, însă, pentru luni Biroul Politic al formaţiunii.

Alianţa PSD-PC-UNPR a trăit bucuria rezultatului zdrobitor obţinut la europarlamentare în holul îngust al sediului central al PSD din şoseaua Kiseleff.

Premierul Victor Ponta a afişat o bucurie modestă la aflarea rezultatelor exit-poll şi, flancat de liderii PC şi UNPR, a transmis un mesaj tentant către liberali: i-a invitat la guvernare. Şeful social-democrat le-a mulţumit tuturor pentru eforturile derulate în campanie şi, în ciuda îndemnurilor la moderaţie, a subliniat că scorul obţinut de formaţiunea sa a fost cel mai mare de până acum. 

„De mâine suntem dispuşi să ne aşezăm la masă cu liderii PNL care cred în USL pentru a porni de-acolo de unde am lăsat proiectul început în 2012”, a declarat Ponta. Liderul PSD a subliniat că pentru rezultatul slab obţinut de PNL ar trebui să dea socoteală cei care au jucat la poker soarta USL şi au pierdut la cacealma, cu aluzie directă către Crin Antonescu.

Hop şi miniştrii!

Numele grele din PSD au început să vină la sediul partidului începând cu ora 20.00. Însă nu eurocandidaţii s-au îngrămădit să ajungă la întâlnirea importantă de la ora 21.00, când urnele s-au închis şi televiziunile se pregăteau să prezinte primele rezultate parţiale, ci miniştrii Guvernului Ponta 3. Ministrul Mediului, Rovana Plumb, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, şi ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, au venit la sediul central al PSD pentru a lua parte la bucuria eurocandidaţilor. Însă cei mai mulţi candidaţi PSD-UNPR-PC au ajuns la sediul partidului aproape de ora 22.00, când era anunţată o conferinţă susţinută de premier. 

Corina Creţu, Ecaterina Andronescu, Daciana Sârbu, Damian Drăghici, Ioan Mircea Paşcu, Claudia Ţapardilă, Viorica Dăncilă şi Andi Cristea sunt numai o parte din eurodeputaţii alianţei care ne vor reprezenta la Bruxelles şi care s-au aflat aseară la sediul PSD.

Iliescu cere demisia lui Crin

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, şi Ion Iliescu au fost singurii care au comentat la cald rezultatul exit-poll-urilor, chiar în faţa camerelor de luat vederi. Iliescu a afirmat că aceste alegeri reprezintă o lecţie pentru PNL şi a subliniat că liderul liberal ar trebui să-şi dea demisia. “Cetăţenii au sancţionat decizia lor categorică (n.r. - de a ieşi din USL)”, a spus preşedintele fondator al PSD. La rândul său, Dragnea a apreciat că rezultatul obţinut de PSD reprezintă o companie electorală bine organizată, dar arată şi aprecierea guvernării Ponta.”E rău pentru PNL. Arată greşeala pe care au făcut-o că au ieşit din USL, iar cetăţenii au taxat-o”, a comentat Liviu Dragnea.

Ponta invită PNL din nou la guvernare: „De mâine suntem dispuşi să ne aşezăm la masă cu liderii PNL care cred în USL“

După ce premierul Victor Ponta i-a invitat pe liberali din nou la guvernare, Crin Antonescu a ieşit cu o declaraţie vehementă.  „Numărătoarea nu s-a terminat, aşteptăm cu toţii rezultatele finale. Atunci voi face comentarii. Indiferent de rezultatul acestor alegeri, vreau să-i asigur pe toţi cetăţenii României că PNL îşi va respecta demnitatea, principiile. PNL nu ia mită. PNL este singurul partid care, pe baza principiilor, a fost capabil să părăsească o guvernare şi nu poate fi ademenit cu un loc călduţ la guvernare. Nu vom lăsa România pe mâna baronilor roşii. PNL va fi principala forţă politică împotriva pesedizării României. Acest război nu s- terminat, indiferent cât de fericiţi sunt unii astăzi. Bătălia politică a acestui an este una majoră. PNL va reprezenta dreapta împotriva baronilor, împotriva bartonizătii PSD, în ediţie revăzută“, a spus, la final, Crin Antonescu, fără a mai asculta nicio întrebare.

Europarlamentare la caserolă pentru PNL

„Putea fi un procent mai bun, dar, în condiţiile date, e acceptabil. Respect decizia electoratului.“, a declarat Vasile Blaga, imediat după ce a aflat rezultatele de la ora 19.00.

Corect politic, liderul PDL a mulţumit „oamenilor  care au crezut în partid, lovit din interior, dar şi din afară“, amintind, astfel, de diversele controverse care au existat în interiorul partidului „În 2009, în vremea asta, unii cântau «Mihaela, dragostea mea».  Dimineaţa, situaţia a fost alta. Să avem răbdare“, a mai completat preşedintele PDL.

Vasile Blaga, după rezultatele de la ora 19.00: „E acceptabil, dar să avem răbdare“

Deputatul PMP Elena Udrea, vârful de lance al PMP, Elena Băsescu, fostul consilier prezidenţial Cristian Diaconescu, candidaţii PMP la alegerile europarlamentare au aşteptat toată ziua cu sufletul la gură rezultatele parţiale ale alegerilor. În faţa unui scor zdrobitor estimat al alianţei de la guvernare şi a unui procent sub 20% al PNL, liderii PMP cer coagularea forţelor de dreapta şi aşteaptă demisia preşedintelui PNL Crin Antonescu.

PMP, la închiderea urnelor: "Şi-a dat Crin demisia? Vrem un proiect comun în jurul partidelor de centru-dreapta"

Liderul Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, optimist, că în ciuda scorului care abia a depăşit 3%, formaţiunea pe care o conduce se pregăteşte pentru alegerile prezidenţiale.

Alegeri europarlamentare 2014. Mihai Răzvan Ungureanu: „Forţa Civică se pregăteşte pentru alegerile prezidenţiale“