Cum au ajuns partidele să primească de la buget de 13 ori mai mulţi bani ca acum doi ani. PSD a schimbat un singur cuvânt din lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax

Un senator PSD, Marian Pavel, a modificat un singur cuvânt într-o lege, iar partidele au ajuns să primească în 2019 de 13 ori mai mulţi bani de la bugetul de stat decât în 2017. Suma totală pentru 2019 e de 87 de milioane de euro. Spre exemplu, PSD încasează mai mulţi bani decât Partidul Socialiştilor Europeni, familie politică ce reuneşte toate partidele socialiste din Europa.

Până la începutul anului 2018, în funcţie de scorul electoral obţinut la alegerile locale şi parlamentare, partidele primeau o sumă cuprinsă între 0,01% şi 0,04% din „veniturile prevăzute în bugetul de stat“. Astfel, în 2017, toate formaţiunile politice care au trecut pragul electoral au primit în jur de 30 de milioane de lei (6,5 milioane de euro). Suma reprezenta 0,017% din veniturile bugetare, deci mult mai aproape de pragul minim (0,01%) prevăzut de lege, nu de cel maxim (0,04%).

Pe la mijlocul anului - în condiţiile în care partidele primesc subvenţia lunar - PSD a calculat că banii primiţi de la stat sunt prea puţini. Astfel, în luna mai 2017, deputatul PSD Mircea Drăghici, trezorierul partidului, a propus modificarea legii, astfel încât suma minimă primită de partide să nu coboare sub pragul de 0,02% din veniturile colectate de stat. În luna noiembrie 2017, în Comisia Juridică a Senatului, senatorul PSD Marian Pavel a operat o modificare minusculă în lege, dar care a umplut conturile partidelor. Concret, Pavel a propus ca pragul minim să coboare din nou la 0, 01%, însă – atenţie!, nu din veniturile prevăzute la bugetul de stat, ci din Produsul Intern Brut (PIB), o sumă incomparabil mai mare faţă de încasările toatel ale statului. Practic, înlocuind „venituri“ cu „PIB“, Marian Pavel a umlut puşculiţa partidelor.

PSD, bani mai mulţi decât toţi socialiştii europeni

Legea a fost adoptată de Senat în forma propusă de Marian Pavel, iar la Camera Deputaţilor, forul decizional, PNL a votat cot la cot cu PSD şi ALDE. Singurul partid care a votat împotrivă a fost USR. Legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis şi a intrat în vigoare pe 18 ianaurie 2018. Astfel, anul trecut, potrivit noului mod de calcul, partidele au primit 158 de milioane de lei (34 de milioane de euro), de cinci ori mai mult decât în 2017. În 2019, PSD s-a lăcomit şi mai mult: pe baza unei estimări-record a PIB-ului, Guvernul a prevăzut pentru partide, în bugetul de stat, 409 milioane de lei (87 milioane de euro), de două ori şi jumătate mai mult decât în 2018 şi de peste 13 ori mai mult faţă de 2017. „PSD primeşte subvenţie de la bugetul de stat al României mai mult decât Partidul Socialiştilor Europeni din toată Europa. PSD primeşte cam 35 de milioane de euro şi PES, la nivel european, primeşte 16 milioane“, a calculat Victor Ponta. PSD face parte din familia socialiştilor europeni.

La dezbaterile pe buget din Comisia de Adminsitraţie a Camerei Deputaţilor, liderul Pro România, Victor Ponta, a propus ieri ca banii alocaţi partidleor în 2019 să fie relocaţi către „grădiniţe, bolnavi şi alocaţii“. Însă amendamentul a fost repins de aleşii PSD, ALDE şi Minorităţi.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie