Culise. Ce planuri au PNL şi PSD pentru viitorul Guvern: mari reforme, împărţire echilibrată funcţiilor de top, aducerea celor mai importanţi lideri în Cabinet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Ciolacu şi Florin Cîţu  FOTO Inquam Photos / George Calin

PNL şi PSD vor să pregătească o guvernare care să depăşească anul 2024, când sunt patru rânduri de alegeri, fiind dorite mai multe reforme, printre care şi cea administrativ-teritorială, susţin surse politice pentru „Adevărul”. De asemenea, ambele formaţiuni ar urma să aducă în Guvern cei mai importanţi lideri ai lor.

Liderii PNL şi PSD au întors pe toate părţile variantele de guvernare pentru următorii ani. În primul rând, o idee asupra căreia au căzut de acord este că pentru înţelegere între cele două trebuie să fie urmărită îndeplinerea unor mari reforme, cum este cea administrativ-teritorială sau a CCR (de altfel PSD şi are un proiect pe tema aceasta), potrivit unor surse politice apropiate negocierilor. De asemenea, partidele ar trebui să urmărească îndeplinirea promisiunilor din PNRR, unde multe lucruri sunt asumate până în 2026, dar şi realizarea proiectelor din Programul Naţional de INvestiţii Anghel Saligny. Înţelegerea ar putea fi pe 7 ani, adică în până la finalul mandatului 2024-2028. 

În cazul premierului, acesta ar urma să fie prin rotaţie, câte un an şi jumătate (poate chiar doi), nefiind încă stabilit partidul care-l dă. Potrivit informaţiilor „Adevărul”, PSD ar accepta să fie primul din partea PNL, dar să fie o persoană cum este Ciucă, adică să nu aibă o etichetă clară de membru de partid. Varianta cu premier PSD la început ar însemna că în pole position este şeful social-democraţilor, Marcel Ciolacu. 

Însă mai degrabă Ciolacu ar primi şefia Camerei Deputaţilor, în timp ce Florin Cîţu şefia Senatului, fiind astfel prezentată ideea că liderii celor două partide sunt cei care, prin funcţiile ocupate în stat, asigură stabilitatea Guvernului, susţin surse din PNL pentru „Adevărul”. Ei ar fi garanţia trecerii legislativelor convenite în ritm accelerat.

În cazul în care primul premier ar fi de la PSD, lui Florin Cîţu i-ar surâde ideea să fie ministru de Finanţe şi vicepremier, iar funcţia de secretar general al Guvernului ar fi tot a PNL. De asemenea ambele partide ar aduce în Guvern un număr însemnat de lideri din conducerea restrânsă a formaţiunii lor, pentru a da arăta că demersul lor este unul serios,

O parte din cele discutate de liderii partidelor vor fi prezentate şi în şedinţele cu conducerile extinse de partid. Liberalii vor avea cel mai probabil luni o şedinţă de Birou Politic Naţional 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort