Criza guvernamentală: Dan Barna se întâlneşte cu preşedintele Klaus Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos

Criza guvernamentală generată de demiterea ministrului Justiţiei continuă, marţi fiind anunţate noi acţiuni ale partidelor implicate. La ora 09.00, miniştrii USR PLUS îşi vor depune demisiile, pe care le-au scris încă de luni seară.

    De la ora 11.00, are loc a patra şedinţă a Birourilor Permanente Reunite pe tema moţiunii de cenzură USR PLUS-AUR, după ce, în primele trei, fie nu s-a întrunit cvorumul, fie au existat discuţii de procedură şi de legalitate a moţiunii. Marţi după-amiază, Dan Barna se întâlneşte cu preşedintele Klaus Iohannis, la invitaţia acestuia.

USR PLUS a anunţat că, la ora 9:00, vicepremierul Dan Barna şi miniştrii formaţiunii vor merge la Guvern pentru a-şi depune demisiile anunţate încă de luni seară.  

Ulterior, Ioana Mihăilă, Cătălin Drulă, Cristian Ghinea, Ciprian Teleman, Claudiu Năsui şi Stelian Ion îşi vor prezenta bilanţul activităţii.  

În paralel, USR PLUS merge mai departe cu moţiunea de cenzură pe care a depus-o împotriva Guvernului Cîţu împreună cu AUR.  

De la ora 11.00, este programată cea de-a patra şedinţă a Birourilor Permanente Reunite, în încercarea de a stabili un calendar pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură.  

În primele trei şedinţe, fie nu s-a întrunit cvorumul, fie au existat discuţii legate de procedură şi de legalitate a moţiunii.  

Înaintea şedinţei de luni, PNL a depus un document prin care a contestat autenticitatea semnăturilor pentru moţiune, acuzând că mai multe semnături nu sunt prezentate în original, ci fotocopiate / scanate.  

De asemenea, tot marţi, co-preşedintele USR PLUS, Dan Barna, a anunţat că va paticipa la o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis, la invitaţia acestuia.  

Barna susţine că va transmite ”neechivoc” preşedintelui solicitarea de a continua guvernarea împreună cu PNL şi UDMR, dar cu un alt premier.  

Criza guvernamentală a fost generată, în 1 septembrie, de revocarea din funcţie a ministrului Justiţiei Stelian Ion. Premierul a motivat decizia prin refuzul ministrului Justiţiei de a aviza Programul de investiţii Anghel Saligny, văzut de Guvern şi PNL ca un program de dezvoltare locală, dar considerat de către USR PLUS ca o ”hoţie”, un program prin care premierul ”cumpără” voturi în lupta internă şi partid.  

Proiectul de investiţii a fost aprobat ulterior, iar luni seară OUG a fost publicată în Monitorul Oficial.  

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi