Crin Antonescu vrea miting în Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liberalii propun organizarea unui miting în Bucureşti în zilele următoare şi vor discuta ideea cu colegii de alianţă din PSD. PNL solicită demisia guvernului condus de Emil Boc.

„PNL vrea  să iniţieze acţiuni paşnice şi democratice de protest. Am fost mandatat de către Biroul Politic Central să discut la nivelul USL organizarea unui amplu miting şi a unui marş de protest în zilele următoare în Bucureşti", a anunţat Crin Antonescu după o întrunire a conducerii liberale.

Preşedintele PNL nu a dat detalii despre momentul la care s-ar putea organiza acest miting şi cine ar putea participa, spunând că trebuie să discute în USL. Liderul liberal a precizat că PNL înţelege să se ralieze revendicărilor protestatarilor autentici.  El a adăugat că partidul său nu se va lăsa intimidat de riscul confuziei între protestatarii autentici şi „vandalii" sau „huliganii" certaţi cu legea.

PNL solicită demisia imediată a Guvernului Boc, considerând că Executivul s-a dovedit „incapabil" şi „absent" în gestionarea protestelor şi „vinovat" de cauzele şi desfăşurarea acestora, a  afirmat Crin Antonescu.

Ponta: să ne organizăm cât mai bine

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a explicat că declaraţia lui Crin Antonescu privind organizarea unui miting a fost făcută în urma unor discuţii la nivelul conducerii USL. Ponta a adăugat că USL trebuie să evite posibilitatea ca actuala putere să acuze opoziţia pentru transformarea manifestaţiilor în acţiuni violente.

„Am discutat cu Crin această variantă, dar trebuie să fim atenţi să nu dăm ocazia celor de la putere să acuze opoziţia pentru ceea ce s-a întâmplat, adică acţiunile violente. Noi trebuie să ne organizăm cât mai bine, pentru ca lucrurile să meargă în direcţia pe care o doreşte populaţia", a spus Ponta.

Solicitare privind sesiunea extraordinară

PNL şi PSD au depus la Parlament o solicitare de convocare a unei sesiuni parlamentare extraordinare în perioada 23-24 ianuarie, a declarat, ieri, viceliderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu.

El a precizat că ordinea de zi a sesiunii extraordinare solicitată cuprinde două puncte, primul privind dezbaterea situaţiei din ţară, iar al doilea prezentarea unor explicaţii din partea premierului Emil Boc referitoare la modul „nefuncţional" de acţiune a forţelor de ordine.

"Trebuie să fim atenţi să nu dăm ocazia celor de la putere să acuze opoziţia pentru ceea ce s-a întâmplat, adică acţiunile violente."
Victor Ponta
preşedinte PSD

"PNL vrea  să iniţieze acţiuni paşnice. Vrem organizarea unui amplu miting şi a unui marş de protest în zilele următoare în Bucureşti."
Crin Antonescu
preşedinte PNL

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”