Crin Antonescu: „Referendumul lui Traian Băsescu este inoportun“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii USL, premierul Victor Ponta, preşedintele Senatului Crin Antonescu şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, au fost invitaţi, miercuri seară la emisiunea „Sinteza Zilei“, de la Antena 3, unde au discutat despre coabitare, referendum, dar şi despre revizuirea Constituţiei.

Referitor la guvernarea USL, Crin Antonescu a declarat: „Ca preşedintele uneia dintre Camere pot spune că majoritatea parlamentară are puterea. Guvernul, cu toate deciziile sale, a exercitat puterea in limite constituţionale.“

El mai precizează că partidul este unit in privinţa proiectului de revizuire a Constituţiei: „Avem un guvern al nostru, dar răspunderea îi revine, direct, unui singur om: prim-ministrul. Suntem serios uniţi în proiectul de revizuire a Constituţiei. Există această cale a coabitării. Poate existau şi altele. Asta a fost opţiunea premierului. A afirma că această guvernare a avut un câştig... A avut şi Traian Băsescu beneficiile sale. Băsescu vrea să lase impresia că s-a întâmplat ca dosarul cu suspendarea: s-a clasat dosarul care a făcut să aibă 7,5 milioane de oameni împotrivă.“

Atâta putere cât îi conferă Constituţia cuiva care a câştigat alegerile parlamentare, USL deţine puterea. Există responsabilităţi împărţite. Sigur că există unitatea acestei construcţii politice. Avem un guvern al nostru, dar răspunderea îi revine, direct, unui singur om: prim-ministrul. Suntem serios uniţi în proiectul de revizuire a Constituţiei. Există această cale a coabitării. Poate existau şi altele. Asta a fost opţiunea premierului. A afirma că această guvernare a avut un câştig... A avut şi Traian Băsescu beneficiile sale. Băsescu vrea să lase impresia că s-a întâmplat ca dosarul cu suspendarea: s-a clasat dosarul care a făcut să aibă 7,5 milioane de oameni împotrivă“, a mai adăugat Antonescu.  

Fiind intrebat dacă referendumul lui Traian Băsescu va schimba Constiuţia, preşedintele Senatului a răspuns: „referendumul este o prerogativă constituţională. Acest referendum este inoportun pentru că reia o temă asupra căreia s-a mai făcut un referendum. Şi se suprapune cu referendumul de revizuire a Constituţiei. Nu ne abatem de la proiectul pe care îl avem cu nimic. Nu-l putem împiedica să o facă. Avem o perioadă de vară în care dezbaterea publică se poate desfăşura şi la toamnă intrăm în parlament cu el“.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist