Crin Antonescu: „Dezavuez campania publică de compromitere a lui Silaghi. Coincidenţa este cel puţin suspectă “

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL Crin Antonescu susţine că Ovidiu Silaghi, care şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru al Transporturilor, a făcut „un gest de onoare“, iar împotriva sa a fost organizată „o campanie publică de compromitere politică“.

Partidul Naţional Liberal constată cu îngrijorare că solicitarea DNA către Parchetul General privind începerea urmăririi penale împotriva colegului nostru, Ovidiu Silaghi, vicepreşedinte al partidului, a  venit cu doar câteva zile înainte de termenul limită la care preşedintele Băsescu ar fi trebuit să se pronunţe“ şi consideră că această coincidenţă este „cel puţin suspectă, cu atât mai mult cu cât preşedintele a insistat ca interimatul la Ministerul Transporturilor să fie asigurat timp de 45 de zile, perioada maximă admisă de lege“, se arată în comunicatul de presă semnat de Crin Antonescu.

Liberalii susţin că „Silaghi a făcut un gest de onoare“ când a decis să îşi retragă candidatura la Ministerul Transporturilor, iar „campania publică de compromitere politică a lui (…) este o continuare a numeroaselor încercări de discreditare a liderilor PNL.“

„În aceste zile, voi avea consultări cu liderii PNL pe acest subiect, urmând ca, în cel mai scurt timp posibil, să decidem în forul statutar nominalizarea pe care o vom transmite prim-ministrului Victor Ponta, pentru portofoliul Ministerului Transporturilor“, încheie Crin Antonescu. 

Luni, DNA a cerut începerea urmăririi penale pentru deputatul PNL Ovidiu Silaghi, acuzat că ar fi primit mită în valoare de 200.000 de euro. Într-un comunicat, Silaghi a anunţat că îşi retrage candidatura pentru portofoliul Transporturilor şi urmează ca liberalii să desemneze un alt succesor pentru Relu Fenechiu.

Materiale pe aceeaşi temă:

Ponta: „Silaghi şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru. Cum fac o propunere, i se descoperă dosar“

DNA i-a pus barieră lui Ovidiu Silaghi

Silaghi: „Dacă Băsescu nu avea motiv să refuze numirea mea, DNA i-a oferit motivul perfect“

UPDATE DNA cere începerea urmăririi penale pentru deputatul Ovidiu Silaghi, acuzat că a luat mită 200.000 de euro

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort