Crin Antonescu, despre declaraţiile lui Dragnea: „Arbitrii dau avertismente jucătorilor. Noi suntem jucători cu toţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PNL, Crin Antonescu FOTO Mediafax

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut o declaraţie de presă imediat după şedinţa la care a solicitat prezenţa miniştrilor liberali şi ai membrilor din forul de conducere al formaţiunii. Liderul liberal a comentat o serie de subiecte şi le-a cerut parlamentarilor care fac parte din partidul său să supună orice iniţiativă legislativă aprobării conducerii PNL.

UPDATE În ce priveşte proiectul de regionalizare, Crin Antonescu a comentat declaraţiile preşedintelui executiv al PSD, dar şi informaţiile privind termenul care le-ar fi fost impus liberalilor pentru a exprima un punct de vedere asupra proiectului.

„Nu mă speriaţi, că nu mai e mult până în 15 şi îmi pierd cumpătul. I-am spus tot ce trebuie să îi spun domnului Dragnea. Domnul Dragnea, toţi ceilalţi domni, camarazi şi tovarăşi îmi spun mie ce trebuie să îmi spună. Noi suntem cât se poate de transparenţi. O să dăm un punct de vedere. Că o fi pe 15, pe 16 o să vedem. Spun asta nu pentru că Dragnea ar fi greşit cu ceva. Nu suntem într-o relaţie în care să ne dăm unii altora ultimatumuri. Avertismente dau arbitrii jucătorilor. Noi suntem jucători cu toţii“, a spus Crin Antonescu.

UPDATE În ce priveşte subiectul Roşia Montană, Antonescu a subliniat că declaraţiile făcute de ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, nu au relevanţă politică.

„În legătură cu Roşia Montană, poziţia PNL este clară, nu există niciun dubiu. Faptul că a existat o declaraţie a doamnei Mănescu e una scoasă din context şi nu are relevanţă politică. PNL va vota împotriva proiectului Roşia Montană. De asemenea, ne delimităm de declaraţiile făcute de domnul Calimente, nimeni din PNL nu înghite găluşca privitoare la manipularea protestelor de Soros.“

UPDATE Preşedintele PNL a subliniat că orice parlamentar care face parte din formaţiunea pe care o conduce trebuie să aibă aprobarea forului de conducere al PNL înainte de a depune o iniţiativă legislativă.

„In legătură cu subiectele de pe agenda zilnică şi care s-au discutat şi la această întrunire, să precizez mai întâi că nu a avut loc în aceste zile din urmă o reuniune oficială  a USL, ceea ce nu înseamnă că acţiunile nu s-au desfăşurat normal. Intre lucrurile pe care le-am discutat sunt unele care ţin de activitatea parlamentară. Aici, aş vrea să vorbesc despre decizia care exista şi a fost aplicată la nivelul BPN, că niciun parlamentar liberal nu mai înaintează o iniţiativă legislativă fără să o facă cunoscută forului de decizie politică a partidului“, a explicat Antonescu.

„ Noi suntem un partid democratic, în care fiecare membru este respectat, cu atât mai mult un parlamentar. Pe de altă parte, un parlamentar are şi nişte obligaţii suplimentare şi dacă nu i se poate lua dreptul de a face orice iniţiativă legislativă pofteşte, unui parlamentar care aparţine de un anumit partid politic i se poate impune ca iniţiativele pe care le depune, câtă vreme sunt făcute sub culorile partidului, să aibă girul politic. De exemplu, iniţiativa a doi colegi care interzice exploatările gazelor de şist nu are girul PNL şi le-am cerut să o retragă, nu din cauza domeniului de reglementare. Cât eşti parlamentar al unui partid, trebuie să acţionezi într-o anumită coerenţă cu partidul“, a mai spus el.
Declaraţia de presă a liderului liberal intervine în contextul în care, anterior, vicepremierul Liviu Dragnea a vorbit despre un proiect de act normativ privind descentralizarea, asupra căruia ar urma ca liberalii să-şi dea acordul.

Totodată, potrivit unor informaţii transmise pe surse de Mediafax, PNL are timp până pe 15 octombrie să transmită un punct de vedere asupra proiectului de regionalizare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!