Corina Creţu, mesaj din partea lui Juncker: UE trebuie să rămână unită pentru a fi puternică în faţa şocurilor externe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corina Creţu

Corina Creţu, comisar european pentru dezvoltare regională, a transmis luni, la primul Forum de afaceri al Iniţiativei celor 3 Mări de la Bucureşti, un mesaj din partea preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care şi-a arătat speranţa faţă de menţinerea legăturii puternice dintre statele membre, dar şi a celei transatlantice

„Comisia Europeană susţine scopul comun al şefilor de stat şi de guverne de a dezvolta proiecte comune şi sprijinim aceste proiecte în domeniul energiei, transporturilor şi tehnologiei digitale. Încurajăm realizarea unor proiecte transnaţionale în aceste domenii, iar fondurile structurale şi de investiţii pe care le gestionez cred că vor contribui la realizarea acestora împreună cu mediul privat”, a spus Corina Creţu.

Comisia Europeană, a mai spus Creţu, vede în acest summit o oportunitate unică pentru a reitera importanţa pentru Uniunea Europeană ca întreg al unui înalt nivel de interconectivitate în Europa Centrală şi de Est.

Ea a adus în prim-plan şi tensiunile geo-politice din Orientul Mijlociu, efectele evidente ale schimbărilor climatice şi criza refugiaţilor, care au avut efecte negative asupra economiilor.

„Uniunea Europeană trebuie să rămână unită, robustă şi inovatoare, pentru a putea face faţă dificilelor negocieri comerciale, pentru a putea fi independentă şi puternică în faţa şocurilor externe”, a completat Corina Creţu.

Comisia Europeană îşi doreşte să ducă mai departe relaţia transatlantică, dintre statele membre UE şi Statele Unite.

La panelul „Iniţiativa celor 3 Mări într-un context internaţional provocator” condus de Klaus Iohannis au participat preşedinta Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, preşedintele Austriei, Alexander van der Bellen, şi comisarul european pentru dezvoltare regională Corina Creţu.

Tema panelului - explorarea contextului strategic din I3M într-o lume într-o foarte rapid schimbare politică.

Cel de-al treilea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, găzduit de preşedintele Klaus Iohannis, a început luni la Bucureşti şi se desfăşoară timp de două zile.

La acest eveniment participă şefi de stat şi reprezentanţi ai acestora din 12 ţări din Europa Centrală şi de Est: Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

Luni seară, a fost semnată o declaraţie comună privind crearea Reţelei Camerelor de Comerţ din statele participante la Iniţiativă.

Summitul are ca scop realizarea unor progrese pentru creşterea interconectivităţii în regiune în trei domenii principale - energie, transporturi şi digital.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a transmis participanţilor la summit că Statele Unite rămân dedicate colaborării cu cele 12 state membre, pentru continuarea extinderii infrastructurii energetice, de transport şi digitale, arătând că Iniţiativa celor Trei Mări are un potenţial enorm de a furniza rezultate în aceste domenii şi în alte sectoare importante de cooperare.

Mai multe pentru tine:
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Planurile mărețe ale lui Musk: „Optimus va elimina sărăcia și va fi un chirurg incredibil”. Ce spune despre Robotaxi
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
„Începe să se întrevadă cum va arăta sfârșitul războiului”. Soluțiile Ucrainei pentru a învinge Rusia, chiar dacă ar mai pierde teritorii
Tânăra de 16 ani care a întors toate scaunele la „Vocea României” încă de la primele note. Smiley: „Eu nu am mai auzit niciodată așa ceva”
Acuzată că poartă genți de lux, dar că nu-și ajută tatăl aflat la azil! Ion Cassian o apără pe Irina Columbeanu: „Nu-i duceți grija lui Irinel, are șifonierul plin cu...!”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este Bogdan Boitor, noul iubit al Ilincăi Vandici. În ce oraș din România a dus-o pe vedetă în vacanță
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Lupu Rednic ține cură de slăbire, la 56 de ani: „Grăsimea-i bună numai în tigaie!”. Secretul sănătății: un păhărel de horincă și untură de porc de Mangalița. Cât costă dieta?