Corespondenţă din Turcia. Ce decizie au luat Erdogan şi Iohannis cu privire la moscheea de la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la Ankara, preşedintele Iohannis şi Recep Erdogan au condamnat atentatele teroriste de la Bruxelles. Erdogan le-a reproşat belgienilor că l-au lăsat liber pe unul dintre terorişti, expulzat anul trecut de Turcia, şi s-a arătat nemulţumit că liderii europeni nu s-au solidarizat şi cu Turcia când ţara sa a fost lovită de jihadişti. Iohannis şi Erdogan au ajuns la un acord şi pe un subiect sensibil pentru România: moscheea de la Bucureşti.

Tema terorismului a fost amplu dezbătută ieri, la Istanbul, de preşedinţii României şi Turciei. Iohannis şi Erdogan au subliniat că lupta împotriva terorismului trebuie intensificată, însă în timp ce liderul de la Bucureşti a făcut doar consideraţii generale, liderul turc a taxat modul cum tratează europenii această situaţie. Pentru a-şi motiva punctul de vedere, Erdogan a dat ca exemplu superficialitatea autorităţilor belgiene.

Unul dintre atacatorii de la Bruxelles este un terorist pe care noi l-am arestat în iunie în Gaziantep şi l-am  expulzat. Această expulzare a fost comunicată autorităţilor belgiene. Numai că belgienii l-au pus în libertate. Cu toate că i-am avertizat, ei l-au eliberat pe motiv că nu au găsit dovezi“, a declarat Erdogan, în conferinţa de presă comună avută cu preşedintele român. „Ba chiar e vorba şi de Olanda în această chestiune. L-am extrădat şi în Olanda, la solicitarea autorităţilor olandeze, şi am transmis o notă în această chestiune şi Olandei“, a continuat Erdogan.

La finalul declaraţiei, preşedintele Turciei a cerut ca lupta împotriva terorismului să fie dusă la fel în toate ţările, fie că este vorba de state UE sau non-UE. „Cei care ridică lumea în picioare în anumite ţări, când e vorba de Turcia nu au aceeaşi sensibilitate“, a criticat Erdogan, aluzie la faptul că liderii europeni nu s-au solidarizat şi cu Turcia, când Istanbulul a fost lovit, săptămâna trecută, de atacuri teroriste.

Preşedintele Iohannis a amintit faptul că vizita sa se desfăşoară într-o  perioadă tensionată, în ultimele două săptămâni având loc mai multe atentate în Turcia, la Ankara şi Istanbul, dar şi la Bruxelles. „.I-am transmis omologului meu condoleanţe pentru victimele atentatelor din ultimele luni. Răspunsul nostru trebuie să fie unul comun şi ferm la acest val de atentate, pe care le condamn cu fermitate”, a punctat Iohannis.

România, rută pentru imigranţi?
Erdogan şi Iohannis au vorbit şi despre criza refugiaţilor. „Care sunt probabilităţile ca Marea Neagră şi România să devină rute alternative pentru imigranţi? “, au fost întrebaţi cei doi lideri. „Turcia a adopat măsuri stricte pentru a preveni fluxul de migranţi spre Europa. Navele noastre patrulează permanent în Marea Neagră, controalele au fost intensificate. Nu li se permite refugiaţilor să treacă dincolo“, a răspuns preşedintele Turciei. Iohannis a completat: „Eu nu cred într-o astfel de rută. Turcia controlează destul de bine această zonă. Marea Neagră nu poate fi traversată decât cu ambarcaţiuni serioase, nu cu bărci mici. Deci nu cred că se va deschide o astfel de rută“.

Acord pentru moscheea de la Bucureşti
Preşedintele Erdogan a redeschis şi un subiect sensibil pentru România: moscheea care urmează să fie ridicată la Bucureşti. „ În timpul vizitei făcute la Bucureşti (în aprilie 2015 - n.r.), am discutat această chestiune cu domnul preşedinte Iohannis. În momentul de faţă, colegii noştri lucrează pentru a obţine autorizaţiile necesare. Avem şi un proiect definitivat, dar în momentul de faţă dorim să îl dezvoltăm. Muftiatul se ocupă de obţinerea autorizaţiilor necesare, iar Turcia are grijă să dea tot sprijinul acestui proiect. La rândul nostru, şi noi am stabilit câteva terenuri în Istanbul pentru o capelă şi un loc de cazare a pelerinilor. Acest lucru l-am stabilit cu domnul Klaus Iohannis“, a punctat preşedintele Turciei. „Pot să confirm că s-a ajuns în faza solicitării autorizaţiei de construcţie“, a întărit Iohannis.

Fast la Ankara
Klaus Iohannis a fost primit de Recep Erdogan, la palatul prezidenţial din Ankara, în cadrul unei ceremonii fastuoase, în timpul căreia s-au tras 21 de salve de tun şi la care au participat aproape 150 de soldaţi. Palatul Prezidenţial din Ankara, Ak Saray, care are aproape 1.000 de camere, a fost inaugurat în 2014, după o investiţie estimată la 350 de milioane de dolari.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi