Convorbirea Mike Pence - Dăncilă. Surse: Motivul principal al discuţiei între vicepreşedintele SUA şi premier, Legea offshore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viorica Dăncilă a anunţat joi seară că a discutat cu vicepreşedintele american Mike Pence, fiind punctate mai multe subiecte, precum securitataea şi teme de politică externă, însă premierul nu a amintit şi principalul motiv al convorbirii, adică Legea offshore, cauză de nemulţumire pentru mai multe companii americane, potrvit unor surse politice.

Conform unor surse politice, cel mai important subiect al discuţiei telefonice dintre Viorica Dăncilă şi Mike Pence a fost problema exploatării gazelor din Marea Neagră, în condiţiile în care companiile americane implicate în această afacere sunt nemulţumite de prevederile Legii offshore. 

Parlamentul a adoptat la finalul anului trecut legea offshore, care reglementează extracţia gazelor naturale de la Marea Neagră, ceea ce a dus atunci la amânarea deciziilor de investiţie de către companiile petroliere. OMV în continuare nu a luat o decizie, iniţial dând vina pe legea offshore, iar în februarie a reiterat că „mediul legislativ actual nu oferă premisele necesare pentru o decizie”, mai ales după ce prin Ordonanţa 114 au fost introduse noi taxe pentru companiile din energie, iar preţul gazelor a fost plafonat.

În schimb, compania Black Sea Oil & Gas a luat decizia de a investi în producţia de gaze la Marea Neagră, dar a criticat aprig măsurile luate recent de Guvern şi, în special, se bazează pe faptul că va reuşi să elimine taxele şi contribuţiile introduse, dar şi restricţiile privind vânzarea de gaze.

Discuţie la nivel înalt şi pe tema rachetelor Patriot

Ultima dată când un înalt oficial american de la Casa Albă a vorbit direct cu un politician de rang înalt de la Bucureşti, pe o temă importantă, s-a întâmplat la sfârşitul lui 2017. La aceea vreme, Rex Tillerson, şef al diplomaţiei americane, a făcut o scurtă escală la Bucureşti pentru a se interesa de ce sunt probleme în ceea ce priveşte proiectul de lege privind achiziţia sistemului Patriot. 

Deşi iniţial oficialii români nu au vorbit despre această temă, Teodor Meleşcanu a recunoscut ulterior că Tillerson s-a interesat de ce în Senat nu a existat cvorum exact la dezbaterea proiectului privind rachetele Patriot. 

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului