Continuă valul de execuţii în USR. Încă o femeie a fost exclusă din partid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea USR se reuneşte miercuri seară într-o şedinţă în care ar urma să decidă excluderea mai multor membri de partid, potrivit unor surse politice. Începând cu ora 17.00, în faţa sediului USR ar urma să vină membri de partid să protesteze faţă de deciziile pe care gruparea Barna vrea să le ia.

UPDATE: Claudia Postelnicescu a fost exclusă din USR, iar Ciprian Lupaş a primit 3 luni de suspendare. Mai sunt încă trei excluderi pe ordinea de zi.

 Grupul din conducerea USR care îl susţine pe Dan Barna ar vrea să excludă miercuri seară mai mulţi membri de partid. Potrivit unor surse politice, printre cei aflaţi pe „lista neagră” s-ar afla Claudia Postelnicescu şi Vişinel Bălan, acesta din urmă fiind membru al USR Giurgiu şi fost candidat la şefia acestei organizaţii. 

În urmă cu o săptămână, în şedinţa în care s-a decis excluderea Olimpiei Ardelean urma să fie luată şi hotărârea privind excluderea lui Bălan, însă acestuia i-a făcut rău şi a fost nevoie de salvare. 

Surse politice au precizat pentru „Adevărul” că mai mulţi membri se vor strânge în faţa USR pentru a protesta faţă de modul cum aleg să conducă partidul cei din anturajul lui Dan Barna. 

În plin scandal privind excluderile, Dan Barna a convocat un referendum intern în care le cere membrilor să voteze „pentru” sau „împotriva” definirii USR ca partid de „centru-dreapta modern”. 

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG