Conlucrare mediu privat - Parlament pentru construirea unui combinat siderurgic. Dinică (USR): „Este un proiect verde, unic în România şi în UE”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Câţiva parlamentari USR PLUS s-au întâlnit joi cu reprezentanţii Beltrame Group. FOTO: Arhivă

USR-PLUS, prin sprijin parlamentar, susţine iniţiativa unuia dintre cei mai mari producători de bare din oţel şi oţeluri speciale din Europa, care intenţionează să investească peste 200 de milioane de euro pentru a construi în Călăraşi un nou combinat siderurgic. Este vorba despre  AFV Beltrame Group, cu sediul în Italia, companie care deţine Donalam, adică o parte din fosta Siderca Călăraşi.

„Astăzi am avut o întâlnire cu parlamentari din comisiile de specialitate. Comisia economică, industrie şi servicii de la Cameră şi Senat, ne-am manifestat interesul pentru un astfel de proiect pentru că este un proiect verde. Vorbim despre un combinat siderurgic greenfield, care ar fi un proiect unic în România, cât şi la nivelul Uniunii Europene. 

Un proiect verde în sensul că respectă cerinţele de mediu şi ţine cont de schimbările climatice. Şi ar fi un model de economie circulară, pentru că şi produsele rezultate sunt refolosite, reciclate, ceea ce ar putea fi un exemplu de bună practică. Noi, USR PLUS, susţinem creşterea economiei prin investiţii”, a declarat pentru „Adevărul” Silvia Dinică, senator USR PLUS şi membru în Comisia economică, industrii şi servicii. 

Silvia Dinică a mai transmis că Parlamentul se poate implica în acest demers prin revizuirea unor iniţiative legislative care pot să nu mai fie de actualitate „din perspectiva investiţiilor verzi”.

„Implicarea Parlamentului poate fi la nivel de iniţiativă legislativă. Dacă se identifică, şi aici au apărut menţionate în discuţie parcurile industriale, noi avem o legislaţie privind parcurile industriale care are ceva ani de la momentul când a fost elaborată şi, de ce nu, ar putea fi revizuită din perspectiva investiţiilor verzi. Ar putea fi revizuită. Deja discutăm de o nouă paradigmă, a industriei verzi, care să ofere şi locuri de muncă, industrie, dar care să ţină cont de mediu”, a mai afirmat senatoarea USR PLUS.

Investitorii italieni susţin că noul combinat siderurgic va fi primul proiect greenfield din Europa în ultimele decenii în producţia de oţel şi va stabili un nou standard pentru industria siderurgică privind reducerea emisiilor poluante. Unitatea de producţie va include o oţelărie şi un laminor, dar şi un parc fotovoltaic, cu o capacitate de 100 MW. 

250 de oameni vor fi angajaţi în combinat

Combinatul va avea o capacitate de producţie de aproximativ 600.000 tone/an de oţel - beton şi sârmă laminată. Investiţia grupului Beltrame va contribui la crearea a aproximativ 250 de noi locuri de muncă directe la nivel local, precum şi la aproape 800 în faza de construcţie.

Donalam, înfiinţat după falimentul Siderca

Înfiinţat în 1896, AFV Beltrame Group este în prezent unul dintre cei mai mari producători de bare din oţel şi oţeluri speciale din Europa. Grupul deţine mai multe fabrici în Italia, Franţa, Elveţia şi România, cu un total de peste 2.000 de angajaţi, peste 2 milioane de tone vândute anual şi activităţi comerciale în peste 40 de ţări.

În ceea ce priveşte Donalam, aceasta a fost înfiinţată după falimentul Siderca din 2005, când renumitul combinat din Călăraşi a fost divizat în 5 unităţi: Sidertrans, Martifer, Donalam şi, cea mai mare, Donasid.

Citeşte şi: Combinat siderurgic construit de la zero în România. Italienii care deţin o parte din fosta Siderca Călăraşi vor investi milioane de euro

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani