Congres PSD. Dragnea l-a ridicat pe Iliescu în picioare pentru a condamna dictatura comunistă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Iliescu

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, le-a cerut delegaţilor PSD să se ridice în picioare şi să ţină un moment de reculegere pentru a condamna dictatura comunistă, dar şi violenţele din Piaţa Universităţii din 1990. Ion Iliescu, care aţipise în timpul discursului susţinut de Dragnea,  s-a ridicat şi el, condamnând astfel o bună parte din istoria vieţii sale.

„Vreau să vă ridicaţi în picioare şi să păstrăm un moment de reculegere în memoria victimelor dictaturii comuniste şi să cerem iertare României şi românilor pentru că nu am făcut acest gest până acum", le-a spus Dragnea celor peste 4000 de delegaţi prezenţi la Congresul PSD.  "Nu am avut curajul să condamnăm crimele dictaturii comuniste. Nu ne-am asumat unele greşeli făcute în primii ani de după Revoluţie, cum ar fi violenţele din Piaţa Universităţii", a continuat liderul PSD.

Când Dragnea a cerut sălii să condamne, simbolic, comunismul, Ion Iliescu era aţipit. Cum toată sala s-a ridicat imediat în picioare, s-a ridicat şi Iliescu, care, în acest moment, este cercetat de procurorii Parchetului General în Dosarul mineriadei din 1990.

„O împăcare naţională este un obiectiv pentru care merită să ne cerem iertare, chiar dacă nu noi, cei care suntem astăzi aici, suntem vinovaţi. Este un gest moral fundamental al despărţirii de un trecut care ne mai urmăreşte şi astăzi", a spus Dragnea.

Social-democraţii validează, astăzi, în cadrul Congresului, alegerea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD, votează noua echipă care se va forma în jurul lui Dragnea (preşedinte executiv şi vicepreşedinţii).

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate