Congres PPE: Iohannis a reafirmat că România se împotriveşte unei Europe cu mai multe viteze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a reafirmat, joi, în Malta, la summitul PPE, că România nu susţine ideea unei Europe cu mai multe viteze, pentru că asta ar adânci diviziunea şi neîncrederea dintre statele membre, mai ales pe fondul Brexit şi a celorlalte crize cu care se confruntă Uniunea Europeană.

"Principalele noastre politici ar trebui să fie îndreptate spre ceea ce ne poate uni şi spre evitarea unei Europe fragmentate. Aşadar, România nu susţine o Uniune Europeană a «cercurilor concentrice de integrare» sau a «vitezelor multiple», care ar putea să ducă la o creştere a diviziunilor sociale şi economice între statele membre. Noi nu considerăm aceste scenarii ca fiind instrumente de aprofundare a cooperării între statele membre, ţinând cont de faptul că Uniunea se confruntă deja cu diviziune şi neîncredere între membrii săi", a spus Iohannis, în plenul Congresului PPE.

El a spus că Europa sa află acum "într-un moment de cumpănă", fiind marcată de crize complexe "de o intensitate fără precedent".

"Atacurile teroriste, migraţia, naţionalismul, populismul, Brexit-ul şi, mai mult decât orice, escaladarea euroscepticismului, au devenit provocări majore. (...) Viziunea noastră pentru viitorul proiectului european este clară: România îşi doreşte o Uniune Europeană puternică, unită şi coezivă. Ţara noastră a contribuit la consolidarea construcţiei europene şi va continua să o facă, crezând cu tărie în valorile care ne unesc şi care fac din noi o adevărată familie europeană: libertatea, democraţia, pacea, securitatea, solidaritatea", a mai spus preşedintele.

Şeful statului a pledat pentru păstrarea unităţii UE prin renunţarea "la orice ziduri şi bariere".

Preşedintele a vorbit şi despre recenta decizie de la Londra privind declanşarea Brexit.

"Deşi Brexit-ul a provocat o scădere semnificativă a euro-entuziasmului, o mare parte a membrilor familiei europene a rămas ataşată de valorile pe care Uniunea le promovează şi consideră că este mai bine să identificăm soluţii decât să renunţăm la un proiect care a reuşit să aducă armonia şi cooperarea pe continent atât de multe decenii. Uniunea Europeană rămâne, în definitiv, un proiect indispensabil pentru noi toţi", a spus Iohannis.

În acest context, preşedintele a afirmat că Uniunea Europeană trebuie să fie mândră de ce a realizat până acum şi să consolideze aceste realizări, precum cele patru libertăţi fundamentale, piaţa comună, zona Schengen, zona Euro, politica de coeziune.

"Nu trebuie să uităm nicio clipă principiul pe care s-a clădit Uniunea Europeană. «Unitate în diversitate» este motto-ul care a ghidat, încă de la început, politicile statelor membre şi acest principiu ar trebui să ne fie sursă de inspiraţie şi pentru tot ceea ce ne propunem să facem de acum înainte", a afirmat el.

Preşedintele Klaus Iohannis se află joi în Malta, unde participă la Summitul PPE, alături de alţi şefi de state şi de guverne din familia populară europeană, la care se vor discuta teme precum Brexit, migraţie şi situaţia din Balcanii de Vest. Spre exemplu, la summitul PPE participă cancelarul Germaniei, Angela Merkel, premierii Spaniei, Ungariei, dar şi preşedinţii celor trei instituţii europene: Donald Tusk (Consiliul European), Antonio Tajani (Parlamentul European) şi Jean-Claude Juncker (Comisia Europeană). Şeful statului va avea o întâlnire şi cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko.

La acest summit sunt prezente şi partidele din România afiliate PPE: PNL, UDMR şi PMP.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”