Confruntarea greilor din PNL. Mircea Hava pierde şefia organizaţiei Alba. Ion Dumitrel, noul lider al liberalilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Hava şi Ion Dumitrel FOTO Inquam Photos / Raul Ştef

Noul lider al liberalilor din Alba este preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Ion Dumitrel, care a câştigat detaşat alegerile interne, învingându-l pe europarlamentarul Mircea Hava la o diferenţă de peste 100 de voturi.

Din 416 voturi valabil exprimate, Ion Dumitrel a avut 260 de voturi, iar Mircea Hava, 152, în timp ce 4 anulate.

A fost pentru prima dată când Mircea Hava a avut contracandidat, în persoana celui cu care a făcut tandem în ultimii ani, ca preşedinte, respectiv prim-vicepreşedinte.

Europarlamentarul Mircea Hava a fost primar al municipiului Alba Iulia timp de şase mandate, iar preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, deţine această funcţie de un deceniu şi jumătate, din 2005.

Prezent la Comitetul de Coordonare Judeţean al PNL Alba, premierul Florin Cîţu a afirmat că preferatul său este "un om care a muncit, un om care munceşte foarte mult, care cunoaşte foarte bine judeţul, cunoaşte oamenii foarte bine, e un om care a luat la pas tot judeţul şi este un om dintre ei". El a adăugat că este nevoie de un lider care să fie "aici, tot timpul".

Florin Cîţu le-a transmis celor prezenţi că lucrurile "merg bine la guvernare" şi că rezultatele sunt "mult mai bune decât se aştepta oricine, în ceea ce priveşte investiţiile, creşterea economică, veniturile românilor".

Cîţu a susţinut, totodată, că această competiţie internă din PNL, „normală pentru un partid, nu va afecta niciun fel guvernarea".

„Singurul mesaj pe care pot să îl dau din 'Capitala Unirii': uniţi suntem acum şi uniţi o să fim şi după 25 septembrie. Doar împreună o să modernizăm România", a afirmat el.

La Alba Iulia a fost prezent şi preşedintele PNL, Ludovic Orban, care a apreciat competiţia ca fiind una "foarte interesantă, cu multă adrenalină şi cu candidaţi puternici".

În discursul său, susţinut înainte de a începe votarea, Orban le-a transmis liberalilor din Alba că are încredere că vor alege fără să ţină cont de "iluzii care pot fi vânturate" şi de presiuni.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model