Confiscare de avere suspectă: 1.000.000 € de la DIP

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Ioan Popescu devenea în 2005 primul demnitar căruia i se verifica averea. În 2011, este primul şi singurul fost demnitar pentru care s-a dispus confiscarea unei sume considerabile. Instanţa supremă a decis, ieri, confiscarea a 4 milioane de lei (950.000 de euro) din averea fostului ministru al Industriilor (PSD) Dan Ioan Popescu şi a soţiei sale, Elena. 

În iulie 2005, Dan Ioan Popescu, care la vremea respectivă era deputat, devenea primul demnitar a cărui avere era luată la puricat. Şase ani mai târziu, în iulie 2011, DIP devine primul fost demnitar a cărui avere este la un pas de confiscare. Dan Ioan Popescu poate contesta decizia luată ieri de instanţă, iar în cazul în care sentinţa devine irevocabilă, în maximum 30 de zile, va trebui să achite la bugetul de stat aproape un million de euro. Tot ieri, judecătorii au decis şi păstrarea sechestrului pe bunurile lui Dan Ioan Popescu până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Citeşte şi:
Peste 4 milioane de lei din averea lui Dan Ioan Popescu, confiscaţi

Ancheta

Suspiciunile asupra averii dobândită de DIP au început în anul 2005, când s-au descoperit neconcordanţe între declaraţiile sale de avere şi bunurile achiziţionate. La sesizarea Centrului de Resurse Juridice, procurorul general de la acea vreme, Ilie Botoş, a sesizat Comisia pentru controlul averilor de pe lângă instanţa supremă în vederea verificării averii demnitarului. Trei ani mai târziu, instanţa a decis că DIP şi soţia sa au dobândit licit averea, însă procurorul general Codruţa Kovesi a atacat decizia. În aceste condiţii, instanţa supremă a decis ca procesul să fie rejudecat la Secţia Contencios-Administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Diferenţe între venituri şi cheltuieli

În perioada supusă verificării, 1990 - 2005, Dan Ioan Popescu şi soţia sa ar fi avut venituri de aproximativ 3.000.000 de euro, însă cheltuielile s-au ridicat la 4.000.000 de euro. Dan Ioan Popescu a declarat, la audierile de la Comisia de control a averii, că banii i-a obţinut din vânzarea acţiunilor firmei Ital Agency, în 2001, către patronii societăţii Luxten Lighting. Firma Ital Agency - al cărei obiect de activitate era „comerţ cu ridicarea maşinilor" - a fost înfiinţată în 1991, iar şapte ani mai târziu, în 1998, DIP era unicul acţionar. După o majorare de capital de 350 de milioane de lei vechi, făcută de Dan Ioan Popescu, în 2000 în afacere a intrat şi soţia acestuia, fiind preşedintele Consiliului de Administraţie. În martie 2001, după ce a devenit ministru, DIP şi-a vândut toate acţiunile.

Investiţii majore în imobiliare

Dan Ioan Popescu a investit bani în nouă terenuri în Prahova, Ilfov, Ialomiţa şi Bucureşti, o vilă în Azuga şi cinci apartamente în Bucureşti, dintre care un apartament situat pe Calea Victoriei l-a pierdut în octombrie 2010, în favoarea lui George Copos. De asemenea, DIP mai deţinea un autoturism Audi, bijuterii din argint, din platină şi din aur, tablouri (majoritatea moştenite de soţie - n.r.) şi cărţi vechi. Elena şi Dan Ioan Popescu au fost acţionari în patru firme. Dan Ioan Popescu nu a putut fi contactat ieri pentru a comenta decizia Înaltei Curţi de a-i confisca aproape un milion de euro în urma unui proces care durează de şase ani şi la începutul căruia DIP ameninţa statul roman cu plâneri la CEDO.

Funcţii în Guvern

În 1994, Dan Ioan Popescu a fost numit secretar de stat în Ministerul Industriei. În 1995 a devenit ministru al Comerţului, iar între 1996 şi 2000 a fost deputat PSD. Între 2001 şi 2004 a fost ministru al Industriilor. Între 2004 şi 2008 a fost deputat. În 2006, a părăsit PSD şi s-a înscris în PC.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu