Conducerea PSD, reunită în şedinţă. Social-democraţii aşteaptă numirea lui Marian Neacşu în funcţia de secretar general al Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Ilona Andrei

Biroul Politic Naţional al PSD se reuneşte de la ora 11.00, într-o şedinţă în care social-democraţii ar trebui să discute despre modul cum vor prioritiza împărţirea funcţiilor de prefecţi şi subprefecţi. De asemenea, un subiect ar putea fi cazul lui Marian Neacşu, propus ca secretar general al Guvernului, care nu a fost numit încă în funcţie.

Social-democraţii, la fel ca şi cei din PNL, vor discuta astăzi în forul intern despre modul cum vor prioritiza alegerea pefecţilor şi a subprefecţilor. PSD ar urma să aibă cel mai mare număr de prefecţi, 21 la număr, dar şi un număr considerabil de subprefecţi, adică peste 30. 

Liderii din teritoriu ar vrea în număr cât mai mare să aibă funcţia de prefect, deoare este o poziţie-cheie, dat fiind că acesta este cel care poate contesta în instanţă actele primăriilor lae Consiliului Judeţean. 

Social-democraţii ar trebui să discute şi despre agenţiile de stat şi autorităţile în care vor deţine funcţia numărul unu, în condiţiile în care PSD are jumătate din aceste poziţii importante.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate