Concluzia AUR în cazul deputatului care și-ar fi agresat soția: „A fugit covorul și a fost lovită cu ușa peste nas”

0
Publicat:

Concluziile preliminare ale „anchetei” interne a AUR în ceea ce privește cazul lui Dumitru Foșca arată că acesta nu și-ar fi lovit soția, iar poliția a fost chemată la insistența unei vecine.

Dumitru Focșa, deputatul AUR FOTO Facebook D.Focșa

„Sunt niște probleme acolo pe care n-aș vrea să le aduc în atenția oamenilor. (…) E foarte ușor să îl punem la stâlpul infamiei fără să cunoaștem toate dedesubturile. El a intrat în comisia de etică a partidului, am făcut niște investigații, iar lucrurile nu stau chiar așa cum au fost prezentate. Femeia n-a fost lovită. A fost, într-adevar, o altercație, în care unul împingea de ușă, celălalt ținea ușa și, din cauză că a fugit covorul, a fost lovită cu ușa peste nas”, a afirmat Antonio Andrusceac, deputat AUR pus să conducă „ancheta” internă, pentru Realitatea TV, potrivit ziare.com

Mai mult, deputatul AUR a văzut o tratare în cheie politică a situației, inclusiv prin chemarea poliției. „Femeia a fost influențată, la rândul ei, sub imperiul emoției, de către o vecină al cărei soț face parte dintr-un partid aflat la putere. Ea i-a pus telefonul în mână să apeleze la poliție. Femeia n-a sunat la poliție din proprie inițiativă, să știți”, a mai declarat Andrusceac.

Prima reacție a partidului

Un deputat AUR, Dumitru Focșa, din județul Constanța este în centrul unui scandal, după ce și-ar fi bătut soția. Polițiștii ajunși la domiciliul acestuia, joi dimineață, au chemat ambulanța pentru ca femeia să primească îngrijiri medicale.

„Suntem ferm împotriva oricărei forme de violență fizică sau psihologică. Credem că familia este un sanctuar care trebuie apărat de manifestări agresive, iar autoritățile sunt obligate să cerceteze și să soluționeze neîntârziat acest gen de incident”, transmite AUR, într-o poziție oficială cu privire la acest caz.

„Juriul de Onoare al Alianței pentru Unirea Românilor a demarat o anchetă internă și va propune o decizie în conformitate cu prevederile Codului de Etică al partidului. În funcție de gravitatea faptelor, sancțiunile pot merge până la pierderea tuturor funcțiilor în cadrul partidului”, mai arată partidul.

Reacția Poliției

Potrivit Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Constanta, in noaptea de miercuri spre joi, in jurul orei 2,00, politisti din cadrul Postului de Politie Lumina au fost sesizati, prin apel 112, de catre o femeie, ca ar fi fost agresata fizic de sotul sau, la domiciliul comun din localitatea Lumina.

„Deplasati la fata locului, politistii au constatat faptul ca cele sesizate se confirma, fiind identificate persoanele in cauza, respectiv un barbat, de 57 de ani, dar si persoana vatamata, de 49 de ani, care prezenta urme vizibile de violenta. Politistii au solicitat o ambulanta, personalul medical acordand ingrijiri de specialitate femeii, aceasta refuzand transportarea la spital. Politistii au intocmit imediat formularul de evaluare a riscului, reiesind risc iminent, insa femeia s-a opus emiterii unui ordin de protectie provizoriu”, a informat IPJ, printr-un comunicat de presa.

„În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”, mai arată IPJ Constanța. 

USR a solicitat AUR excluderea lui Dumitru Focșa din partid, după episodul legat de agresarea soției de către acesta.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa