Concluzia consultărilor: Klaus Iohannis le cere partidelor să semneze un pact naţional pentru România europeană. PSD a propus un grup de lucru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO presidency

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat partidele parlamentare să semneze un acord naţional pentru consolidarea parcursului european al României. În replică, premierul Viorica Dăncilă i-a propus preşedintelui Klaus Iohannis formarea unui grup de lucru, condus de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, pentru ca rezultatele referendumului să fie puse în aplicare cât mai repede.

Declaraţiile preşedintelui Iohannis:

Rezultatul numărării voturilor arată că la acest referendum s-au prezentat aproape 8 milioane de români, din care aproximativ 6 milioane şi jumătate de voturi au fost clar „DA” la ambele întrebări. Un rezultat foarte, foarte bun, mult, mult peste aşteptări. Or această prezenţă masivă la referendum şi votul covârşitor dat pentru „DA” arată că românii nu au votat strict numai pentru aceste întrebări. Sigur, ele trebuie acum, aceste răspunsuri ferme, trebuie transformate în legislaţie.

Românii au votat, politicienii acum trebuie să implementeze rezultatul votului şi este clar că rezultatele referendumului trebuie transformate în legislaţie. Adică trebuie creată legislaţia care efectiv interzice amnistia şi graţierea pentru corupţi, cum trebuie creată legislaţie pentru interzicerea ordonanţelor de urgenţă în domeniul justiţiei şi a politicii penale, precum şi extinderea dreptului de a contesta constituţionalitatea unor ordonanţe de urgenţă.


Românii au votat clar şi ferm împotriva abordării anti-europene promovate în campanie de PSD şi ALDE, două partide care au fost sancţionate drastic de electorat. Aşadar, românii au arătat clar: România este o ţară pro-europeană, românii sunt o naţiune pro-europeană. Acest lucru este foarte important. Trebuie ţinut de cont de acest lucru şi politicienii trebuie să tragă concluzii.

Noi nu am ajuns întâmplător sau din greşeală în Uniunea Europeană. Noi, românii, am dorit să fim în Uniunea Europeană. Asta nu reduce cu nimic suveranitatea noastră. Dar şi această decizie este una suverană. Noi vrem să facem parte din acest spaţiu european, care se bazează pe principii şi valori. Le-am acceptat. Vrem să fim aici. Vrem să avem un stat de drept, vrem să avem o justiţie independentă. Vrem să avem legi bune în domeniul justiţiei. Nu degeaba referendumului s-a numit referendum pentru justiţie.

În acelaşi mod, trebuie să înţelegem foarte clar că votul este un drept consacrat în Constituţie. Aşadar, tot politicienii sunt obligaţi să creeze condiţiile pentru toţi românii, ca să voteze. Trebuie să creeze efectiv, nu doar teoretic, posibilitatea unui vot. Or ceea ce s-a întâmplat în străinătatea se numeşte îngrădirea dreptului la vot şi este inacceptabil aşa ceva!

În concluzie, toate aceste chestiuni au fost discutate în cadrul consultărilor. I-am rugat pe cei care s-au prezentat la consultări să-şi expună punctul de vedere în legătură cu toate aceste lucruri.

Am constatat că există o largă convergenţă. Majoritatea, marea majoritate a partidelor, sunt de acord că rezultatele acestui referendum trebuie implementate aşa cum a votat poporul. Sunt de acord partidele că trebuie consolidat parcursul european al României. În consecinţă, pentru a valorifica cum se cuvine acest vot şi consultările, am decis să invit partidele politice parlamentare să semnăm un acord naţional pentru consolidarea parcursului european al României. Sau, dacă vreţi altfel, un pact politic pentru România Europeană.
Aşadar, „Acord Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României”, care conţine, în esenţă, următoarele chestiuni:

  • transpunerea în legislaţie a interdicţiei privind amnistia şi graţierea pentru infracţiuni de corupţie.
  • transpunerea în legislaţie a interdicţiei adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor, al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe, dar şi transpunerea în legislaţie a măsurilor necesare asigurării integrităţii în funcţiile publice, revizuirea legilor justiţiei, inclusiv a ordonanţelor de urgenţă prin care au fost modificate, în deplin şi strict acord cu avizele Comisiei de la Veneţia, a Consiliilor Consultative ale Judecătorilor şi Procurorilor Europeni, precum şi a rapoartelor Comisiei Europene şi GRECO.
  • adoptarea modificărilor aduse Codului penal şi Codului de procedură penală numai cu respectarea deplină a recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi Comisiei Europene.

De asemenea, propun ca cei care vor semna pactul să se angajeze să transpună în legislaţie, în cel mai scurt timp, măsurile necesare asigurării - atât în ţară, cât şi în străinătate, subliniez – a exercitării depline şi efective a dreptului de vot de către cetăţenii români.

Acest proiect de acord naţional va fi trimis imediat partidelor parlamentare şi va fi pus imediat la dispoziţia publicului interesat, prin intermediul dumneavoastră, al jurnaliştilor. Aşadar, aştept în câteva zile un răspuns afirmativ la invitaţia mea de a semna acest acord naţional.

***

Concluzia consultărilor de la Cotroceni: PSD susţine implementarea referendumului pe Justiţie, însă nu e de acord ca noul referendum pentru modificarea Constituţiei să fie organizat concomitent cu alegerile prezidenţiale. Preşedintele a invitat partidele să semneze un acord naţional pentru consolidarea parcursului european al României. Doar Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a vorbit despre abuzurile Justiţiei.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”