Comisie: Minorii au acces doar cu părinţii în cluburile şi discotecile unde se vând alcool şi tutun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul

Membrii Comisiei juridice a Senatului au votat, marţi, în favoarea unei iniţiative legislative ca accesul minorilor în baruri, cluburi şi discoteci în care se comercializează băuturi alcoolice sau produse din tutun este permis "numai dacă aceştia sunt însoţiţi de părinţi sau de tutore".

Potrivit propunerii legislative, se interzice minorilor posesia şi consumul produselor din tutun şi a băuturilor alcoolice, precum şi oferirea cu titlu gratuit a de alcool şi tutun minorilor.

Prin iniţiativa senatorului Sebastian Grapă, agenţii economici ar urma să fie obligaţi să verifice vârsta consumatorilor de băuturi alcoolice sau produse din tutun şi să afişeze la loc vizibil interdicţia de comercializare de astfel de produse către minori.

Iniţiatorul propune ca încălcarea acestor prevederi să fie sancţionate cu amendă contravenţională de la 500 lei la 5.000 lei şi ca în cazul persoanelor juridice să se aplice măsura complementară a suspendării activităţii pe o perioadă de 30 de zile.

În proiect se mai stipulează că aplicarea sancţiunilor se va face de către Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, de reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi de lucrătorii instituţiilor din domeniul ordinii publice.

În expunerea de motive, liberalul Sebastian Grapă susţine adoptarea iniţiativei sale, argumentând că reglementările existente nu par să fi produs efectele dorite, iar minorii pot procura în continuare fără restricţii băuturi alcoolice şi produse din tutun, "de cele mai multe ori chiar de la unităţile aflat în imediata apropiere a instituţiilor de învăţământ".

Propunerea legislativă urmează să primească raport de la Comisia pentru muncă.

După vot, preşedintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc (PNL), a fost întrebat dacă l-ar lăsa pe fiul său să iasă neînsoţit în club. ”Depinde de modul în care un minor percepe şi înţelege ceea ce se întâmplă în jurul lui şi în societate, depinde de anturaj şi depinde şi de vârstă. Toată lumea într-o zi, probabil, va merge şi într-un club, dar este important dacă faci asta la 15 ani, când gândeşti într-un fel şi ai o anumită experienţă de viaţă, şi alta e când reuşeşti să faci singur nişte alegeri că despre asta este vorba, nu despre prezenţa în club”, a răspuns senatorul.

Acesta a adăugat că ”interdicţiile au şi ele rostul lor”. ”Societatea românească îi expune, mai ales pe cei vulnerabili - iar vârsta este o vulnerabilitate la un moment dat - din ce în ce mai multor provocări. Trebuie găsite măsuri de protecţie”, a conchis preşedintele Comisiei juridice a Senatului.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă