Comisia juridică a adoptat respingerea OUG 55. Consilierii locali care au migrat de la un partid la altul îşi pierd mandatele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia juridică a Senatului a adoptat, marţi, proiectul de lege privind respingerea OUG 55, stabilind că doar consilierii locali care au migrat de la un partid la altul îşi vor pierde mandatele, în timp ce primarii şi preşedinţii de CJ revin în situaţia anterioară aplicării actului normativ.

„Au trecut amendamentele conform cărora se înlătură efectele de natură legală, politică ale ordonanţei, consilierii locali îşi pierd mandatele, primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene revin în situaţia anterioară aplicării ordonanţei. Foarte mult aici a contat decizia Curţii Constituţionale, care respinge ordonanţa şi care şi dă nişte explicaţii şi cu privire la modul în care Parlamentul ar putea să abordeze această chestiune şi ne şi spune că noi, Parlamentul, vom decide prevederile respingerii ordonanţei sau de aprobare, dacă era cazul, ce se întâmplă cu efectele pe durata cât a fost în vigoare“, a declarat senatorul PNL Cătălin Boboc, preşedintele Comisiei juridice.

Proiectul de lege pentru respingerea OUG 55 a fost introdus pe ordinea de zi marţi, în timpul şedinţei, iar senatorii PSD au părăsit sala în semn de protest faţă de completarea ordinii de zi.

Proiectul de lege prevede că toate efectele juridice, politice sau de altă natură, produse ca urmare a exprimării opţiunii de către aleşii locali se înlătură în integralitate.

De asemenea, prin efectul legii, primarul şi preşedintele consiliului judeţean redobândesc calitatea de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă a fost ales.

Proiectul urmează să fie dezbătut şi de comisia de administraţie şi apoi de plen, Senatul fiind cameră decizională.

„Este raport comun cu Comisia de administraţie, care se va întâlni marţi, înţeleg. Noi le-am dat forma noastră. La Comisia de administraţie cred că lucrurile vor fi tot în direcţia asta, gândindu-mă la cum ştiu că privesc colegii mei de acolo, sunt cinci colegi PNL. Noi am avut discuţii la grup şi toţi am fost de acord că nu doar trebuie să spunem că descurajăm traseismul, chiar trebuie să-l descurajăm. Asta mi se pare prima ocazie să sancţionăm într-un fel sau altul traseiştii", a mai spus preşedintele Comisiei.

Camera Deputaţilor a decis în februarie respingerea Ordonanţei 55/2014, care permitea migraţia aleşilor locali, adoptând, însă, un amendament, criticat de PNL, care arată că primarii, consilierii care au trecut la alt partid pe baza ordonanţei nu-şi vor pierde mandatele.

Ordonanţa 55/2014 a fost emisă în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale de anul trecut şi prevedea că, pe o perioadă de 45 de zile, aleşii locali pot opta să treacă la alt partid fără să-şi piardă mandatele, legalizând practic traseismul politic. Peste 5.000 de aleşi locali, între care 552 de primari, au migrat la alte partide după adoptarea OUG 55/2014, marele câştigător fiind PSD, către care s-au îndreptat 79 la sută dintre primarii care au migrat, iar marii perdanţi, PNL şi PDL, arată un raport prezentat de Expert Forum.

Ordonanţa a fost declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie