Coliban: Este sănătos ca Drulă să aibă un contracandidat. Până în decembrie 2022, dacă nu suntem la 17%, va fi foarte greu sau imposibil să fim relevanţi în 2024

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Allen Coliban FOTO Adevărul

Primarul din Braşov, Allen Coliban spune că ar fi „sănătos” ca liderul interimar al USR să aibă un contracandidat pentru şefia partidului, precizând că la alegerile precedente, Darău „a făcut o treabă foarte bună”, fiind nevoie de genul acesta de campanii interne cu „o dezbatere reală”. Potrivit liderului, dacă USR nu atinge 17% în intenţia de vot la finalul anului, va fi foarte greu sau chiar imposibil să fie relevant în anul electoral 2024.

„Cred că este sănătos să aibă un contracandidat, sunt o grămadă de lucruri care ar trebui spuse într-un astfel de context. La precedentele alegeri, când a câştigat Dacian Cioloş, a existat un al treilea candidat, Irineu Darău, care a făcut o treabă foarte bună punând punctul pe pe i şi degetul exact acolo unde ne doare, pe soluţii, nu doar pe probleme, deci ce ar trebui făcut astfel încât să dezvoltăm şi să progresăm cu USR şi cred că avem nevoie de genul acesta de campanii interne în care să existe o dezbatere reală şi să creştem lideri. Este un moment bun de a te afirma că eşti capabil să fii lider al partidului”, a afirmat Coliban la emisiunea Insider Politic, potrivit News.ro. 

Întrebat dacă se aştepta ca partidul să rămână unit, primarul municipiului Braşov a răspuns: „Mă aşteptam, după gestul lui Dacian, care nu a plecat din partid. (...)  Mă aştept ca după acest gest să se liniştească o parte din tensiunile care existau post-fuziune şi cred că este momentul ideal să ne dăm seama şi unde am greşit, şi cum putem să refacem, să resetăm anumite lucruri în intern astfel încât în partidul ăsta să fie vorba despre noi toţi, să nu mai fie o luptă a taberelor. 

Potrivit liderului local, trebuie resetată atmosfera în interiorul USR şi felul în care se iau deciziile. „E foarte trist când oameni care au făcut politică în stradă, care s-au dus şi au făcut campanii, lăsând din timpul familiei şi al carierelor lor, tocmai pentru a schimba ceva în politica românească, să spună ”Eu sunt dezamăgit şi plec”. E foarte important să înţelegem că ăsta e un simptom al greşelilor făcute şi să resetăm inclusiv atmosfera în intern şi felul în care se iau deciziile. Iar pentru asta sistemul de vot dintr-un partid democratic ar trebui să fie un sistem de vot proporţional astfel încât fiecare voce să aibă o putere şi o reprezentare în funcţie de ponderea respectivă”, a mai completat Coliban.

„Miza cea mai mare este unde vom fi în 2024, cum facem să redevenim un partid care să fie prima opţiune pentru guvernare, să acaparăm toată degringolada de pe segmentul de centru-dreapta al electoratului şi să fim principala opţiune. Aş vrea să văd de la oricine cere sau are puterea în interiorul partidului, un plan, nişte praguri. Până în decembrie 2022, dacă nu suntem la 17%, o să ne fie foarte greu sau imposibil să mai fim relevanţi în 2024 şi după aceea ne uităm cum facem ca în lunile rămase, în zece luni, să ajungem acolo”, a transmis Coliban.

Liderul USR Braşov consideră că este nevoie de reforme mai degrabă decât de populism, mai arată sursa citată. „Discuţiile acestea lipsesc şi ne lipsesc pentru că, în momentul în care le punem în termen de obiectiv şi de ţinte, automat, poţi fiecare pas după aceea să-l faci şi să te uiţi la care sunt lucrurile importante, să te uiţi cine ne-a votat, de ce ne-a votat, de ce nu ne mai votează cei care nu ne mai votează, de ce ne-ar vota din nou cei care ne-au votat, cum putem să luăm pe cineva şi să îl convingem că da, e nevoie de reforme, mai degrabă decât de populism”, a explicat edilul.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare