Codul Penal aruncă USL în haos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vâlva provocată de criticile preşedintelui Traian Băsescu referitoare la amendarea Codului Penal a adus noi contradicţii în USL, motiv pentru care liderii coaliţiei de guvernare au şi convocat, la căderea serii, o şedinţă de urgenţă.

După o zi în care în USL s-a vorbit pe două voci, liderii coaliţiei de guvernare au convocat o şedinţă de urgenţă pentru a-şi armoniza poziţiile.

În timp ce preşedintele PNL Crin Antonescu şi-a revizuit poziţia cu privire la amendarea Codului Penal, premierul Victor Ponta a subliniat că legile trebuie rediscutate în Parlament, dar a mustrat Ambasada SUA pentru reacţia oficială exprimată ieri.

Astfel, după ce a evitat să comenteze modificarea Codului Penal făcută cu girul parlamentarilor PSD, premierul Ponta a declarat că susţine reintroducerea proiectelor de lege în dezbaterea Parlamentului.

„Aceste proiecte trebuie să fie rediscutate de către Parlament. Cred, ca preşedinte al PSD, că aceste proiecte trebuie rediscutate cu toate celelalte instituţii  înainte  de a fi votate“, a anunţat Ponta.

Seful PSD a ţinut, totuşi, să mustre Ambasada SUA la Bucureşti, care a reacţionat dur după ce parlamentarii au modificat pe ascuns Codul Penal.

„Singura reacţie care cred că a fost total greşită, că nu se referea la realitate, a fost a Ambasadei Statelor Unite, care vorbea despre investiţiile americane. Aici cred că a fost o greşeală şi o să transmit acest lucru“, a spus premierul.

Crin şi Zgonea, contre pe Codul Penal

Dacă marţi Antonescu susţinea amendarea Codului Penal în forma propusă de Comisia juridică din Camera Deputaţilor, 24 de ore mai târziu a virat în direcţia opusă.

„Am pornit de la premisa că acest pachet de modificări la Codul Penal, deşi scot demnitarii din categoria funcţionarilor publici, ceea ce este corect, îi menţin totuşi într-o zonă în care pot fi anchetaţi. Nu am fost suficient informat. Există riscul să nu mai poată fi cercetaţi. Îmi asum întreaga responsabilitate, pentru că sunt preşedintele PNL“, a declarat Antonescu, spăşit.

Şi, pentru a spăla păcatele liberalilor care au votat amendarea Codului Penal, Antonescu i-a propus omologului său din Camera Deputaţilor, Valeriu Zgonea, să repună legea în dezbaterea plenului.

„Îi propun lui Valeriu Zgonea ca, în cazul în care nu a formalizat legea votată în plenul Camerei, să o repună în discuţie în plenul Camerei Deputaţilor. Voi propune parlamentarilor PNL să respingă toate amendamentele care dau o superimunitate“, a mai spus Antonescu.

La rândul lui, Zgonea i-a transmis lui Antonescu că nu mai poate da înapoi şi i-a reamintit că a fost parte a procesului de legiferare, în calitate de preşedinte al Senatului.

„Sunt surprins că domnul Crin Antonescu nu a fost suficient de bine informat cu privire la modificările aduse Codului Penal, atât timp cât a semnat, în calitate de preşedinte al Senatului, cele două legi. Crin Antonescu poate să-i adreseze o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu prin care să-l roage să retrimită cele două legi la Parlament, pentru a fi rediscutate“,  a declarat Zgonea. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă