Clotilde Armand atacă PNL pe motiv că cei doi consilieri non-PNL au votat un proiect PSD de finanţare a Catedralei. Reacţia liberalilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clotilde Armand - FOTO Eduard Enea

Europarlamentarul Clotilde Armand, candidat al USR la Primăria sectorului 1, i-a criticat vineri pe consilierii liberali de la Sector 1, pe care îi acuză că au votat pentru alocarea sumei de 10.000.000 lei către Catedrala Mântuirii Neamului, la iniţiativa primarului PSD Dan Turorache. De cealaltă parte, liberalii spun că consilierii la care se referă Armand fuseseră deja daţi afară din partid. „USR continuă un joc murdar”, au adăugat aceştia.

Consiliul Local Sector 1 a adoptat vineri un proiect pentru alocarea sumei de 10 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului.

„E a patra oară când intru cu acest proiect propus de un grup de consilieri şi acum a trecut la limită – 14 voturi a avut şi a trecut. (…) Din 27 de consilieri au votat 14”, a declarat primarul sectorului 1, Dan Tudorache, citat de Agerpres.

Acesta a mai precizat că consilierii PNL şi USR nu au votat proiectul, care a trecut doar cu ajutorul voturilor celor din PSD, UNPR, PMP şi ALDE.

„Noi suntem acum în procedură de licitaţie să realizăm şi un spital, deci investim şi în spitale, investim şi în lăcaşele de cult. Dacă avem posibilitatea de ce nu?”, a adăugat Tudorache.

Clotilde acuză PNL de blat

Candidatul USR la Primăria Sectorului 1, Clotilde Armand, i-a acuzat pe liberali că au votat proiectul lui Tudorache, deşi acesta din urmă a afirmat contrariul.

„Consilierii PNL Sector 1 au votat pentru alocarea sumei de 10.000.000 lei către Catedrala Mântuirii. Mă întreb oare ce ar fi spus moraliştii şefi din PNL dacă colegii mei consilieri din USR Sector 1 ar fi votat alaturi de PSD pentru alocarea sumei de 10.000.000 lei din bugetul local?! Cum ar fi sărit ei acum în sus deodată şi-ar fi strigat tare: «trădare!».

Dragi liberali, v-am scris un text în urmă cu 2 zile şi uite că mi-aţi demonstrat că nu m-am înşelat în privinţa voastră. Sper să nu vă mai aud smiorcăind atunci când lumea din jurul vostru are o altă impresie despre voi”, a afirmat Clotilde Armand vineri pe Facebook.

Aceasta din urmă s-a referit la consilierii Mădălin Olteanu şi Daniel Chirvase, care şi cu o săptămână în urmă au fost prinşi că au votat bugetul Sectorului 1, propus de Tudorache. Cu toate astea, cei doi au fost suspendaţi din partid, şi ulterior, daţi afară.

Burduja: Colegii de la USR continuă un joc murdar

De cealaltă parte, preşedintele PNL Sector 1 Sebastian Burduja a afirmat că aleşii PNL au respins proiectul şi că USR „continuă un joc murdar” în „goana disperată după voturi”. Acesta a amintit că cei doi consilieri la care face referire Clotilde Armand nu mai fac parte din PNL şi că legea nu prevede retragerea imediată a acestora din Consiliul Local.

„Din pacate, colegii de la USR continua un joc murdar in goana lor disperata dupa voturi, fara sa înţeleagă ca inamicul bucureştenilor e PSD. Ataca PNL ca ar fi votat proiectele PSD, inclusiv pentru Catedrala Neamului. Nimic mai fals. Consilierii PNL au urmat linia stabilită si au respins proiectul!

In context, inca de saptamana trecută, Biroul Politic al PNL Sector 1 a votat in unanimitate excluderea celor doi consilieri locali care au trecut bugetul lui Tudorache. Legea nu permite retragerea lor imediata din Consiliul Local. Dar a spune ca poziţia a doi consilieri excluşi e poziţia partidului, deşi toti cei patru consilieri PNL au respins finanţarea Catedralei, este doar un fake news jenant. USR recurge la păcălirea oamenilor doar pentru a mai câştiga nişte voturi”, a subliniat Burduja.

Liberalul a adus aminte despre un alt caz în care consilierii locali USR au ajutat anul trecut la trecerea bugetului propus de Dan Tudorache, precizând că USR nu au luat măsuri împotriva consilierilor respectivi. Mai departe, acesta a făcut apel la USR să oprească atacurile şi să se uncească împotriva PSD-ului.

„Inca aşteptam sancţionarea celor doi consilieri locali USR care i-au trecut bugetul lui Tudorache in octombrie 2019 (!) Noi am luat măsuri prompte. Voi ce aşteptaţi, stimaţi colegi din USR?

Stimaţi colegi din USR, încetaţi cu aceste atacuri. Înţelegeţi ca singurul inamic al bucureştenilor este PSD! Înţelegeţi ca doar uniţi putem sa scăpăm de PSD in sectorul 1 si in tot Bucureştiul! Înţelegeţi ca PNL a lăsat orgoliile pentru binele oamenilor si il susţine pe Nicusor Dan! Înţelegeţi ca e timpul sa facem cu toţii politica pentru oameni”, a conchis Burduja pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu