Ciucă: Persoanele cu dizabilităţi nu vor mai avea drepturile anulate sau restrânse. O serie de servicii vor fi înfiinţate prin PNRR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Ciuca FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă a subliniat în cadrul discursului său, fiind prezent la evenimentul organizat cu prilejul Zilei Internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi, că începând din acest an persoanele cu dizabilităţi vor beneficia de „un mecanism articulat de suport în luarea deciziei”, precizând că vor exista modificări privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, astfel încât acestea să nu mai fie „anulate sau restrânse”.

 „Astăzi, 3 decembrie, marcăm Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, consacrată de Organizaţia Naţiunilor Unite în anul 1992 tocmai pentru a atrage atenţia asupra drepturilor acestor persoane şi a nevoii de incluziune şi echitate. Mă bucur să mă aflu astăzi, aici, la un eveniment special, organizat de Asociaţia CONIL şi INVICTUS România, cu sprijinul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, un eveniment în care două tipuri de învingători s-au reunit pentru a demonstra că solidaritatea şi incluziunea pot funcţiona în România. Ştiu că mai avem mult de lucru pentru ca adulţii şi copiii cu dizabilităţi să poată beneficia cu adevărat de incluziune pe toate palierele vieţii sociale, însă vă asigur de toată deschiderea şi sprijinul meu pentru a pune lucrurile în mişcare şi în acest domeniu", a declarat Nicolae Ciucă.

Şeful Executivului a anunţat că începând din acest an persoanele cu dizabilităţi vor beneficia de mai multe modificări, precizând că „România face, iată, pasul către cea mai importantă reformă juridică în domeniul dizabilităţii. Persoanele cu dizabilităţi nu vor mai avea drepturile anulate sau restrânse, prin modificările Codului civil pe care care le vom aproba în scurt timp în Guvern persoanele cu dizabilităţi intelectuale vor avea posibilitatea să muncească, să se căsătorească, să-şi manifeste voinţa şi preferinţele, cu sprijinul necesar. De asemenea, o serie întreagă de servicii integrate în comunitate, atât de necesare copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi, au fost prevăzute şi vor fi înfiinţate prin PNRR”.

Premierul a precizat că în Guvern există un demers legislativ în derulare privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. „Astăzi de dimineaţă, înainte de începerea şedinţei de Guvern, am discutat cu membrii Cabinetului, în mod special cu ministrul Justiţiei, pentru a afla stadiul la care se găseşte acest proiect de lege şi la final am primit garanţia că proiectul de lege privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi psiho-sociale urmează să intre în aprobare în următoarea şedinţă de guvern şi ulterior va intra în procedură de urgenţă în dezbaterea şi aprobarea la nivelul Parlamentului”, a declarat Ciucă.

Premierul a mai precizat că prin intermediul programului „România Educată”, va fi urmărită cu atenţie componenta de educaţie incluzivă şi sprijin pentru copiii cu dizabilităţi.

„În final, vreau să vă asigur de toată susţinerea mea în ceea ce priveşte promovarea şi implementarea efectivă a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi mă voi asigura, alături de specialiştii din Guvern, societatea civilă şi toţi partenerii sociali, că prevederile Convenţiei ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi devin treptat parte din realitatea noastră", a mai declarat Ciucă.

Mai multe pentru tine:
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă