Ciucă: Gândim ca pentru anul viitor să mărim substanțial bugetul pentru cercetare

0
Publicat:

Prim-ministrul a declarat vineri, în cadrul unei vizite la compania Astra Vagoane Călători Arad, că îşi propune ca de anul viitor să mărească "substanţial" bugetul pentru cercetare.

Premierul s-a aflat în vizită la Astra Vagoane Arad Foto: GOV.RO

Nicolae Ciucă și-a luat angajamentul de a ajuta industria românească în contextul dificil al preţurilor mari la energie. 

"Am preluat un buget pentru cercetare care nu este cel mai potrivit pentru nivelul de ambiţie pe care ni-l propunem. Gândim ca pentru anul viitor să mărim substanţial bugetul pentru cercetare, să facem în aşa fel încât să conectăm cât mai bine producătorii noştri cu cercetarea şi dezvoltarea românească. Există creativitate, există idei, există invenţii, doar că ele trebuie puse în valoare. Toate aceste realizări ale domeniului cercetării şi dezvoltării nu trebuie să rămână pe o hârtie într-un dosar şi acela uitat probabil pentru mult timp într-un dulap", a spus premierul.

Premierul a vizitat fabrica de vagoane şi a lăudat tramvaiele produse la Arad.

"Sper ca şi bucureştenii, pentru că lucraţi la tramvaiele care urmează să fie livrate Capitalei în foarte scurt timp, să se bucure de aceste mijloace de transport moderne, eficiente", le-a transmis premierul reprezentanţilor fabricii.

Nicolae Ciucă s-a declarat "plăcut surprins" că tramvaiele şi vagoanele de călători sunt cumpărate în cea mai mare parte în ţară, "ceea ce înseamnă că avem capacitate, avem potenţial şi trebuie să facem tot ceea ce este posibil să îl punem în valoare".

Premierul a remarcat la Astra că există un centru propriu de cercetare şi o şcoală în care tinerii sunt pregătiţi în meserie. Ciucă s-a referit şi la contextul greu pentru industrie şi a promis sprijin.

"Dorim ca prin prezenţa noastră în teritoriu să putem să preluăm de la faţa locului toate realităţile cu care investitorii români se confruntă. (...) Ştim foarte bine de situaţia în care ne găsim, că sunt probleme care ţin de preţul energiei, preţul gazelor şi probleme care ţin de asigurarea finanţării pentru proiectele viitoare ale acestor companii", a spus premierul.

El a amintit că "România este o ţară producătoare de energie electrică, o ţară care are resurse de gaz", dar că mai este necesar ca Guvernul să găsească "formula cea mai potrivită" pentru a sprijini producătorii şi să asigure competitivitatea pe piaţă.

Preşedintele Grupului de firme Astra Arad, Valer Blidar, i-a spus premierului că producătorii sunt "adevăraţii senzori din economie" şi i-a transmis că nu doreşte să se plângă de condiţiile tot mai dificile, ci doar să îi prezinte "în detaliu" proiectele fabricii arădene

Mai multe pentru tine:
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ciucu face bilanțul promisiunilor nerealizate de foștii primari ai Capitalei: „Rușinea e prea mare ca să promit cai verzi pe pereți”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Oamenii din Aninoasa trăiesc de aproape 3 ani în containere: „Au zis maxim 3 luni”
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”