Ciucă anunţă că programul naţional Anghel Saligny va fi lansat foarte curând: Urmează să luăm decizia la nivelul Guvernului, să suplimentăm suma

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Ciucă FOTO Facebook Gov

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, într-o intervenţie video la lucrările Adunării Generale a Asociaţiei Oraşelor din România (AOR), că programul Anghel Saligny urmează să fie lansat curând, precizând că Guvernul va suplimenta suma pentru a putea acoperi solicitările venite din teritoriu.

Premierul a transmis în cadrul Adunării că programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” va fi lansat foarte curând. „Urmează să luăm decizia la nivelul Guvernului, astfel încât să suplimentăm suma pentru a putea să acoperim tot ceea ce înseamnă solicitările venite din teritoriu şi el este îndreptat, aşa cum spuneam, preponderent către această asumare a noastră de a elimina diferenţele de dezvoltare dintre judeţe, de a elimina, de a reduce, că nu putem să eliminăm, de a reduce diferenţele dintre mediul rural şi mediul urban. Sunt bani, sunt sume alocaţie atât pentru comune, cât şi pentru oraşe, pentru municipii, pentru consiliile judeţene”, a transmis Ciucă. 

Şeful Executivului a explicat că este important ca autorităţile locale să identifice „cele 4 instrumente ( finalizarea proiectelor demarate şi asumate prin cadrul financiar multianual 2014-2020, PNRR, cadru multianual 2021-2027 şi Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny)”. „Să determinăm complementaritatea eficienţei pe care fiecare dintre ele o poate genera”, a spus Ciucă, precizând: „nu de puţine ori am discutat şi am văzut că am demarat anumite proiecte care ele ar fi trebuit să fie aşezate într-o altă ordine de priorităţi, am asfaltat şi după aceea a trebuit să refacem, că nu realizasem canalizarea sau sistemul de aducţiune de apă, iluminatul nu era rezolvat şi aşa mai departe”. 

„Ne-am întâlnit să putem să discutăm subiectele care reprezintă prioritate pentru noi, reprezintă oportunitate pentru noi, iar această oportunitate pentru că nu am precizat suma - este o oportunitate de 80 de miliarde de euro, tot ceea ce discutăm acum reprezintă sau ar trebui să reprezinte nimic altceva decât un act de voinţă şi o atitudine cât se poate de fermă a autorităţilor locale pentru a putea să accesăm banii şi să ne ducem la bun sfârşit toate proiectele pe care noi le-am asumat, dar vă rog să aveţi în vedere că le-am asumat împreună cu cetăţenii. Cetăţenii au aceste aşteptări de la noi. Noi toţi vom fi beneficiarii la tot ceea ce am discutat până în acest moment. Mulţumindu-vă încă o dată pentru înţelegere, vă stau la dispoziţie”, a mai spus premierul. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul