Cîţu, întrebat despre posibile modificări ale noilor restricţii: Nu în acest moment. E complicat să vorbim acum de o relaxare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu. Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Florin Cîţu a declarat, întrebat despre modificarea orarului de funcţionare pentru magazine sau a orelor de circulaţie, că în acest moment nu sunt avute în vedere astfel de acţiuni, însă nu poate fi vorba despre o relaxare a măsurilor deocamdată. „Singurul mod prin care putem avea relaxare e să putem să discutăm de o campanie de vaccinare de succes”, a adăugat şeful Guvernului.

„Nu în acest moment. Vrem să vedem rezultatele acestor măsuri pe care le-am luat. Am ajuns la peste 100 decese în fiecare zi legate de coronavirus. Situaţia în ATI e complicată, am ajuns la peste 1.400 de persoane în ATI, cel mai mare număr de la începutul pandemiei până acum. Mă uit din nou pe cifre – peste 6.000 de persoane zilnic. E complicat să vorbim acum de o relaxare, dar singurul mod prin care putem avea relaxare e să putem să discutăm de o campanie de vaccinare de succes. Bineînţeles toţi ne uităm la ce vom face în această vară. Am fost primul care am spus, după întâlnirea cu organizatorii de evenimente de exemplu, când am discutat despre PNRR. Am avut o discuţie şi am spus – da, sunt de acord să găsim soluţii în vară cândva, după ce avem un anumit număr de persoane vaccinate ca să putem să redeschidem. Toţi vrem să redeschidem economia, eu sunt primul care vrea să redeschidă economia. Nu vorbim doar despre evenimente, vorbim de toată economia, dar pentru asta ne trebuie o campanie de vaccinare de succes”, a spus Florin Cîţu, întrebat dacă sunt discuţii privitoare la modificarea orei de închidere a magazinelor pe timpul week-end-ului sau în zonele cu peste 7,5 la mie în fiecare zi şi anume orele de circulaţie, după ora 20.00.

Premierul a mai spus că numai printr-o campanie de vaccinare de succes poate fi oprită pandemia, nu cu proteste.

„Trebuie să mergem să ne vaccinăm, avem dozele de vaccin, avem tot ce ne trebuie, vom avea în curând 100.000 de persoane care se pot vaccina pe zi. Am depăşit pragul de 2 milioane de persoane vaccinate, sunt 3 milioane de doze deja făcute. Vom accelera. Tot ceea ce ţine de noi facem pentru a avea o campanie de vaccinare de succes. Este important ca toată lumea să se vaccineze. Doar aşa oprim pandemia. Pandemia nu se opreşte prin proteste sau măsurile pe care le luăm noi, se opreşte prin vaccinare”, a completat Cîţu.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă