Circul anti-mască din Parlament. Deputatul PSD Daniel Ghiţă gafează din nou: „Am certificat medico-legal”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Ghiţă, surprins de nenumărate ori purtând masca incorect. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Mai mulţi aleşi din Parlament, printre care Diana Şoşoacă, Daniel Ghiţă şi George Simion, au făcut scandal pe tema purtării măştilor în spaţii închise, cum este şi cazul instituţiei unde aceştia lucrează. După ce Cristina Prună, preşedintele şedinţei, le-a atras atenţia în repetate rânduri, deputatul PSD Daniel Ghiţă a acuzat „dictatura USR PLUS”.

Invitarea senatoarei independente Diana Şoşoacă la Comisia juridică, pentru a fi audiată cu privire la comportamentul său din Parlament, s-a transformat într-un adevărat scandal. Totul a început după ce preşedinta Comisiei juridice, Iulia Scântei (PNL), i-a interzis să intre în sala de şedintă fără să poarte o mască de protecţie conformă, întrucât Şoşoacă venise la comisie cu una transparentă, din plastic. Diana Şoşoacă i-a jignit pe senatorii jurişti, dar şi pe angajaţii Parlamentului care nu au lăsat-o să intre în sală până nu îşi pune o mască de protecţie. De la uşa comisiei, senatoarea a dat telefon la 112 pentru a anunţa că a fost „bătută” în Parlament şi că „i-au strivit piciorul”. Într-un acces de furie, a intrat în forţă la şedinţa Comisiei juridice, ceea ce i-a determinat pe ceilalţi să suspende şedinţa, apoi să o amâne.

Scandalul din Senat nu a fost purtat doar de senatoarea independentă, alături de aceasta fiind şi soţul său, Silvestru Şoşoacă. La fel ca soţia, Silvestru Şoşoacă i-a jignit pe angajaţii Parlamentului, dar şi pe jurnalişti.

Scandal şi în Camera Deputaţilor

Plenul Camerei Deputaţilor de marţi a fost întrerupt mai multe minute din cauza unor parlamentari care au refuzat să poarte masca de protecţie corespunzător. Preşedinta de şedinţă, Cristina Prună, le-a atras atenţia deputaţilor Daniel Ghiţă şi Dumitru Coarnă de la PSD, precum şi lui Lucian Florin Puşcaşu de la AUR, care purtau masca sub nas, transmiţându-le că trebuie să o poarte corespunzător ori să părăsească sala.

Deputatul PSD Daniel Ghiţă a acuzat „dictatura USR PLUS”

În replică, deputaţii PSD au invocat faptul că au adeverinţe medicale care îi exceptează de la purtarea măştii. Primul care a invocat acest motiv a fost Dumitru Coarnă, care a transmis de la tribuna Camerei că are probleme de sănătate, iar uneori poartă masca doar din respect, renunţând la ea atunci când simte că se sufocă. Şefa de şedinţă i-a cerut social-democratului să depună adeverinţa medicală la Biroul permanent şi s-a întors la Daniel Ghiţă, care în continuare refuza să se conformeze. Ghiţă a urmat exemplul lui Coarnă, numai că în loc de „adeverinţă medicală”, acesta a susţinut iniţial că are „certificat medico-legal”. Copreşedintele AUR, George Simion, a mers la tribuna plenului pentru a cere să nu mai fie forţaţi aleşii să poarte doar anumite tipuri de măşti, scoţându-şi masca timp de câteva minute în semn de protest.

Mai multe pentru tine:
Cum s-a născut mândria agriculturii socialiste românești. Utilajul de legendă pentru care tovarășii s-au dat de ceasul morții să „fure” modele din Occident
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Hemoragie post-partum tratată în Germania. „Fiecare minut pierdut scade dramatic șansa la viață”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”