Ciolacu, la reuniunea ambasadorilor statelor membre UE: Am întărit câteva obiectivele strategice, precum aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Ciolacu FOTO Arhivă

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a transmis că, în cadrul reuniunii cu Ambasadorii statelor membre UE, din Parlamentul României, a întărit câteva dintre obiectivele strategice ale noastre, precum aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen. Liderul PSD a subliniat că a discutat şi despre sprijinul financiar acordat României şi Republicii Moldova în contextul situaţiei tensionate de la graniţă.

„Am participat astăzi la reuniunea cu Ambasadorii statelor membre UE, găzduită de Parlamentul României şi Preşedinţia Franţei la Consiliul Uniunii Europene. Cu această ocazie am întărit câteva dintre obiectivele noastre strategice precum aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen, sprijinul financiar acordat României şi Republicii Moldova în contextul provocărilor de la frontiera noastră externă, flexibilizarea accesării fondurilor europene şi a planurilor de redresare, o abordare comună pe zona de energie, gestionarea crizei refugiaţilor sau consolidarea politicii de apărare, în coordonare cu NATO”, a transmis preşedintele Camerei Deputaţilor pe Facebook. 

Liderul social-democraţilor a subliniat că „este important ca, în această perioadă grea, ţările aflate în prima linie a democraţiei să primească un sprijin concret astfel încât cetăţenii să fie protejaţi în faţa crizelor multiple pe care le traversăm”.

„Îi mulţumesc în mod special Excelenţei Sale, Laurence Auer, doamna Ambasador a Republicii Franceze la Bucureşti, pentru organizarea acestei reuniuni care reprezintă un mod de a onora importanţa instituţiei parlamentare şi acţiunea noastră comună în domeniul afacerilor europene”, a mai transmis Marcel Ciolacu. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă