Ciolacu: După decizia CCR, dacă nu există conflict, PSD va vota acea moţiune de cenzură, dacă există conflict, PSD va depune imediat moţiunea de cenzură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Ciolacu, Florin Cîţu FOTO Inquam Photos / George Calin

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, fiind întrebat dacă partidul pe care îl conduce ar putea să renunţe la depunerea unei moţiuni, având în vedere contextul pandemic în care se află România, că în funcţie de decizia CCR, PSD va vota moţiunea de cenzură depusă de USR şi AUR, sau va depune propria moţiune de cenzură dacă CCR admite că există un conflict în cazul moţiunii de cenzură depusă de cele două formaţiuni.

El a adus aminte că formaţiunea pe care o conduce a fost responsabilă în trecut, însă a precizat că „avem de-a face cu nişte incompetenţi”. „Cu cât vor sta mai mult la Guvern, lucrurile vor fi din ce în ce mai scăpate de sub control”, a declarat preşedintele PSD. 

„Categoric şi există o decizie clară, după decizia CCR, dacă nu există conflict, imediat PSD va vota acea moţiune de cenzură, dacă există conflict, PSD va depune imediat moţiunea de cenzură şi îi invită pe ceilalţi să o voteze, Dacă doresc să o şi semneze”, a mai declarat Ciolacu. 

El a adăugat că există o singură condiţie. „Nu poţi să te referi într-o moţiune de cenzură la o persoană. Trebuie să te referi la toate partidele care au făcut parte din acea Coaliţie care a guvernat România”, a mai spus Ciolacu. 

„Corect ar fi ca cei de la USR şi AUR să vină, cum eu am anunţa că voi vota, să vină să semneze alături de noi. Eu nu pot să scot din textul moţiunii că USR nu a fost la guvernare, că domnul Barna, vicepăremier nu are atribuţii în ceea ce priveşte coordonarea Ministerului Sănătăţii şi acum avem de-a face cu o pandemie. Nu pot să mint românii cu aşa ceva. Îi invit să o voteze”, a mai completat liderul Social-democraţilor. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”