Ciolacu, despre măsurile economice: „Terminăm de discutat azi, unele rămânând pentru perioada următoare”. Posibilă creştere a salariului minim în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Ciolacu FOTO

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că liderii coaliţiei vor termina de discutat astăzi o parte din măsurile economice pentru cetăţeni, precizând că, în opinia sa, cea mai importantă Ordonanţă este cea pentru actualizarea preţurilor la materialele de construcţii. Potrivit liderului PSD, Executivul discută majorarea salariului minim cu 200 de lei.

„Toate aceste lucruri le terminăm de discutat şi azi, la 16.00, rămânând unele pentru perioada următoare. Important este să le luăm cât mai repede. Cea mai importantă ordonanţă în acest moment este ordonanţa cu preţurile la materialele de construcţii. Toată România este blocată la investiţii din cauza acestor scumpiri la materialele de construcţii, care nu este datorată vreunei guvernări, unui război tembel în Ucraina. Părerea mea, prioritatea unu este această ordonanţă şi trebuie introdusă în şedinţa de Guvern şi măsurile, în funcţie de cum se ordonează”, a spus Marcel Ciolacu, precizând că speră ca actul normativ să primească toate avizele săptămâna aceasta. 

În ceea ce priveşte măsurile economice din programul „Sprijin pentru România”, pregătite de Guvern pentru români, Marcel Ciolacu a mai declarat că „multe au fost discutate în spaţiul public, cele cu voucherele, vedem cum facem la transportatori, reducere pentru anumite accize şi distribuitori, toate intră în acest pachet, „Sprijin pentru România”, unele au fost deja convenite în coaliţie, unele vor avea o componentă, aproape 17 miliarde de lei, din acestea vreo 7 miliarde vor fi pe fonduri europene. Categoric, să vedem din exerciţiul financiar trecut cu 2 plus 1, unde ştiţi că absorbţia este de aproape 54%, faţă de media europeană, care e aproape de 65%”. 

Întrebat dacă pe salariul minim vom putea vedea o majorare anul acesta, liderul PSD a precizat că „e o discuţie să avem de anul acesta”, propunerea venind din zona IMM-urilor. „Este o propunere din partea IMM-urilor, dacă se măreşte salariul minim cu 200 de lei, atunci acei 200 de lei să nu fie impozitaţi cu CAS. Toate aceste discuţii nu se fac într-un glob nici la Parlament, nici la coaliţie, nici la Guvern. E o discuţie şi cu partenerii sociali. Părerea mea e că oricum trebuie venit cât mai repede cu aceste măsuri”, a mai spus Marcel Ciolacu.

În ceea ce priveşte tichetele pentru români, preşedintele social-democraţilor a precizat că de ele vor beneficia cei cu venituri mici. Întrebat dacă valoarea de 50 de euro este de ajuns, Marcel Ciolacu a declarat că „nimic nu este de ajuns niciodată. Important este să acoperim din efecte şi să stopăm această inflaţie într-un echilibru sustenabil, să nu stricăm mai mult, venind cu mai mulţi bani pe consum, să ne trezim cu o inflaţie şi mai mare. O dată deblochezi investiţiile, o dată vii cu ajutor, astfel încât să rămână un echilibru şi să scadă inflaţia, nu să crească”. 

De asemenea, şeful PSD a mai precizat: „trebuie să vorbim şi cu partenerii sociali, pentru că tichetele de masă ştiţi bine că sunt suportate în zona privată”. 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos