Cine este americanul care a contribuit la eliminarea vizelor pentru SUA. Povestea emoționantă a familiei sale și legăturile cu România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul pentru Securitate Internă al SUA, Alejandro Mayorkas, cel care a contribuit la eliminarea vizelor pentru români, păstrează o legătură specială cu România, țara de origine a mamei sale.

Alejandro Mayorkas. Foto: Influence Watch

Crescut într-o familie unde limba română era vorbită zilnic de mama sa, Janine, Mayorkas și-a exprimat recunoștința față de moștenirea sa culturală și legătura specială cu țara noastră, a declarat Mayorkas într-un interviu pentru emisiunea „Face the Nation” de la CBS News, conform Antena 3.

Rădăcinile românești ale lui Alejandro Mayorkas

Alejandro Mayorkas s-a născut pe 24 noiembrie 1959, în Havana, Cuba, într-o familie de refugiați. Mama sa, Janine, era o evreică româncă care a fugit din România de persecuțiile naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Familia sa a găsit inițial refugiu în Cuba, pentru ca mai apoi să emigreze în Statele Unite.

Povestea de supraviețuire a familiei a avut un impact profund asupra vieții lui Mayorkas, influențand cariera sa și angajamentul de a promova libertatea și democrația. „Mama mea și familia ei au fugit din România din cauza regimului nazist, iar acest lucru m-a învățat să apreciez profund libertatea și democrația pe care le trăim astăzi”, a transmis Mayorkas , potrivit sursei citate.

O legătură personală cu România

Un moment cu totul special pentru Mayorkas a fost atunci când Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, și un fost ministru de Externe i-au oferit o copie a certificatului de naștere al bunicului său.

Am primit de la Andrei și de la ministrul de Externe al României cel mai frumos cadou pe care l-am primit în cei 22 de ani de administrație. O copie a certificatului de naștere al bunicului meu din orașul în care s-a născut. Am înrămat-o și i-am dăruit-o fratelui meu mai mic, care a avut o relație specială cu bunicul nostru”, a povestit Mayorkas.

Momentul „te iubesc” din discursul său

Pe 1 decembrie, în cadrul unei întâlniri oficiale, Mayorkas a povestit cu umor o situație aparte. Ministrul de Externe al României l-a întrebat dacă știe să vorbească româna, având în vedere că a crescut într-o casă unde mama sa vorbea limba maternă cu părinții ei.

„A fost o întâlnire foarte importantă în care discutam pentru prima dată în persoană despre includerea României în Programul Visa Waiver. Ministrul m-a întrebat dacă am crescut într-o casă în care se vorbea româna. Şi, într-adevăr, mama mea vorbea în limba română cu părinții ei. Apoi m-a întrebat dacă știu să vorbesc româna. Am simțit că nu-l cunosc suficient de bine pentru a împărtăși singurele cuvinte pe care le-am învățat în copilărie. Dar i le spun acum: «Te iubesc»”, a spus Mayorkas.

O carieră remarcabilă în slujba securității și imigrației

Mayorkas este cunoscut pentru contribuțiile sale importante la politica de imigrație a Statelor Unite. A ocupat funcții cheie, inclusiv cea de director al Serviciilor de Cetățenie și Imigrație (USCIS) și de Secretar Adjunct al Departamentului pentru Securitate Internă în timpul administrației Obama.

Din 2021, în calitate de Secretar al DHS, a promovat politici care încurajează mobilitatea internațională, protejarea drepturilor imigranților și securitatea națională. Eliminarea vizelor pentru români reprezintă un pas semnificativ în consolidarea relațiilor bilaterale dintre Statele Unite și România, fiind și un simbol al prieteniei între cele două națiuni.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare