Cererea privind arestarea lui Hrebenciuc şi Adam a ajuns la Camera Deputaţilor. Zgonea: Comisia juridică are trei zile să dea un raport. Nu ştiu cum voi vota

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor   Foto: Adevarul

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor s-a reunit, sâmbătă, la ora 12.00, pentru a lua în discuţie solicitarea DNA privind încuviinţarea arestării preventive a deputaţilor Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam. Conducerea Camerei a trimis solicitarea către Comisia Juridică.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, înainte de întrunirea Biroului Permanent, că solicitarea Ministerului Justiţiei privind arestarea lui Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam va fi trimisă către Comisia Juridică, iar deputaţii jurişti au la dispoziţie trei zile pentru a da un raport, fie el pozitiv sau negativ. Aşadar, miercuri, raportul Comisiei Juridice va ajunge în plenul Camerei Deputaţilor, care va trebui să dea votul final. Totuşi, Valeriu Zgonea a recunoscut că se mai poate trage de timp. "Legal, se poate depăşi termenul de trei zile, dacă deputaţii jurişti vor cere date suplimentare", a spus Zgonea. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor a pronunţat cu greu numele celor doi deputaţi, oameni cu greutate în PSD, pentru care procurorii au cerut arestarea. "Am deschis dosarul aseară la ora 19.03, când el era în întregime pe internet, aşa că ştiţi cine sunt cei doi parlamentari. N-aş putea să vă spun mai multe", a spus, repede, Zgonea. Întrebat, punctual, de o jurnalistă, dacă este vorba de Viorel Hrebenciuc şi de Ioan Adam, Zgonea răspuns nervos: "Da, doamnă, ei sunt". 

Valeriu Zgonea a păstrat acelaşi ton acid şi când a fost întrebat dacă va vota pentru ridicarea imunităţii."Când voi avea raportul Comisiei Juridice veţi vedea cum votez. De doi ani tot mă întrebaţi cum votez. Eu nu fac o părere înainte de a vedea un raport şi a citi. Dosarul e în procedură parlamentară. Am cerut Comisiei Juridice să dea un raport în trei zile. Apoi, vom da votul final. Cred că Justiţia este independentă", a încheiat Zgonea.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a semnat şi transmis, vineri după-amiază, cererea prin care DNA cere avizul Camerei Deputaţilor pentru arestarea lui Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, au precizat, pentru Mediafax, oficiali din minister.

Referatul prin care Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere aviz pentru arestarea celor doi deputaţi a fost transmis procurorului general al României, de unde a ajuns la ministrul Justiţiei, care l-a trimis Camerei Deputaţilor.

Legea 96/2006 reglementaează procedura ce trebuie urmată pentru reţinerea, arestarea sau percheziţia unui parlamentar. Astfel, cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului ori a senatorului se adresează preşedintelui Camerei din care face parte de către ministrul Justiţiei. Apoi, preşedintele Camerei din care face parte deputatul sau senatorul aduce de îndată cererea la cunostinţa Biroului permanent, după care o trimite Comisiei juridice respective, care va întocmi un raport în termen de trei zile. Hotărârea Comisiei juridice se adoptă prin votul secret al majorităţii membrilor săi.

Acelaşi articol stabileşte faptul că cererea ministrului Justiţiei, însoţită de raportul Comisiei juridice, se supune spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei din care face parte deputatul sau senatorul, în termen de cinci zile de la depunerea raportului.

Ulterior, Camera hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi. Hotărârea Camerei se comunică de îndată ministrului Justiţiei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de trei zile. Data comunicării către ministrul Justiţiei este data intrării în vigoare a hotărârii. Dacă Parlamentul se află în vacanţă, preşedintele camerei trebuie să se asigure că se respectă termenele.

Acuzaţiile

Potrivit DNA, Viorel Hrebenciuc este suspectat de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, iar Ioan Adam, de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, constituire a unui grup infracţional organizat şi trei infracţiuni de cumpărare de influenţă. Cei doi sunt urmăriţi penal, iar acţiunea penală în cazul lor a fost pusă în mişcare.

Mai multe pentru tine:
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea critică Bruxelles-ul în privința strategiei privind egalitatea LGBTQ+: „Copiii nu își pot alege genul”
Maria Buză are un meniu de poveste. Actrița mănâncă o dată pe zi: „Dacă este curat prin frigider, rămân nemâncată”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Patru bărbați din Republica Moldova vor fi judecați la Paris pentru inscripționarea unor mesaje jignitoare despre războiul din Ucraina
Zodiile care vor da nas în nas cu fericirea în această toamnă. Acești nativi vor plânge de bucurie