Ceartă pe revizuirea Constituţiei între PDL şi opoziţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În urma revizuirii prevederilor actuale, numărul parlamentarilor s-ar putea reduce

Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au respins propunerea PDL de înfiinţare a unei Comisii de revizuire a Constituţiei, reprezentanţii PNL şi PSD votând împotriva acesteia.

Votul împotrivă al aleşilor din PSD şi PNL a fost taxat de preşedinta Camerei, Roberta Anastase, care a acuzat cele două partide că vor să blocheze procesul de revizuire a Constituţiei şi implicit trecerea la un Parlament unicameral.

"Folosindu-se de anumite artificii procedurale, parlamentarii de la PSD şi PNL încearcă să blocheze procesul de reformă a Constituţiei. E un precedent periculos pentru că, de această dată, avem un referendum validat de români", a comentat Anastase.

La referendumul naţional din 22 noiembrie 2009, 77,78% din votanţi s-au pronunţat în favoarea Parlamentului unicameral, iar 88,84% au votat pentru reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane, prezenţa la vot fiind de 50,95%.

Tăriceanu: Parlamentul unicameral este o soluţie demagogică

Fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu a precizat, că, în opinia sa, trecerea la Parlamentul unicameral este o soluţie greşită şi demagogică.

"Astăzi am constatat că solicitarea PDL se baza pe un singur element, legat de referendumul prin care cetăţenii şi-au exprimat susţinerea pentru Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari. PDL face un joc de imagine şi nu intenţionăm să ne asociem la acest joc", a subliniat deputatul PNL.

Potrivit acestuia, PNL vrea o discuţie mai amplă despre modificarea Legii Fundamentale, care să întrunească acordul mai multor partide politice.

"Dacă cei de la PDL doresc, au alternativa să  introducă un proiect de lege de modificare a Constituţiei, sau să reformuleze (n.r. obiectul Comisiei de revizuire), să găsim o formulă care să fie susţinută de toate partidele prin care urmărim o revizuire mai amplă", a mai spus Tăriceanu.

Ponta: Nu considerăm referendumul drept o iniţiativă de modificare a Constituţiei

Liderul social-democraţilor, Victor Ponta, a decalart că a convenit ca parlamentarii PSD să susţină un poces mai amplu de revizuire a Constituţiei.

"Vom avea o poziţie tranşantă şi clară faţă de modificarea Constituţiei. (...) Nu dorim să ne asociem intenţiei PDL de a considera un referendum consultativ ca pe o iniţiativă de revizuire a Constituţiei. Dorim, alături de toate celelalte forţe politice, să declanşăm un proces serios care înseamnă revizuirea Constituţiei, nu doar într-un punct care a fost tema de campanie electorală", a declarat noul preşedinte PSD.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești