Ce sume s-au cotizat la partide în 2017 şi ce politician a donat cel mai mult

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul Florin Iordache a fost cel mai „darnic” politician din PSD. Foto: Inquam.

Cotizaţiile membrilor de partid au fost publicate recent în Monitorul Oficial, arătând, astfel, ce politicieni au donat şi care au fost cele mai mari sume intrate în buzunarele organizaţiilor. Potrivit realitatea.net, consilierul general USR, Bogdan Stroe, se află în topul clasamentului cu 154.000 de lei acordaţi partidului Uniunea Salvaţi România. Acestuia i se alătură senatoarea PNL Carmen Hărău, dar şi deputatul PSD Florin Iordache.

Bogdan Stroe, consilier general al Uniunii Salvaţi România a donat anul trecut pentru partid 154.000 de lei, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial. Totodată, cea mai mare sumă primită de PNL a venit de la senatoarea Carmen Hărău, care ar fi adus în buzunarele partidului 74.000 de lei, clasându-se, astfel, pe locul doi în topul celor mai „darnici” politicieni.

În tabăra social democraţilor, lider la categoria „cotizaţiilor” a fost deputatul Florin Iordache care a contribuit cu 57.000 de lei. Sebestyen Csaba a fost cel care a adus cei mai mulţi bani în conturile UDMR, mai exact 16.000 de lei, scrie realitatea.net.

Potrivit aceleiaşi surse, statul a acordat, în luna martie a acestui an, tuturor partidelor politice parlamentare subvenţii care ar fi depăşit suma de 13 milioane de lei, sumă mărită considerabil din 2017 în urma unor modificări votate în Camera Deputaţilor la Legea nr. 334/2006. Deputatul PSD Marian Drăghici a propus ca „suma alocată anual partidelor politice de la bugetul de stat” să fie „de cel puţin 0,01% şi de cel mult 0,04% din produsul intern brut”, textul legislativ anterior precizând doar că „partidele politice primesc anual subvenţie de la bugetul de stat, în condiţiile legii”. Astfel, anul trecut, subvenţiile au depăşit trei milioane de lei.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute