Ce spun reprezentanţii Casei Regale despre proiectul Guvernului prin care Palatul Elisabeta este dat familiei regale pentru următorii 99 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Principesa Margareta şi Regele Mihai. FOTO familiaregala.ro

Familia Regală a României a precizat, joi seară, că primeşte cu încredere proiectul de lege privind Casa Regală, pus în dezbatere publică de către Guvern. Iniţiativa Guvernului e văzută ca având drept scop consolidarea pe termen lung a rolului Casei Regale a României în societate, prin recunoaşterea personalităţii sale juridice.

„Iniţiativa prezentată are ca scop consolidarea pe termen lung a rolului Casei Regale a României în societate, prin recunoaşterea personalităţii sale juridice. Această iniţiativă este rezultatul unui dialog constant cu Guvernul României şi întruneşte acordul Familiei Regale, al Guvernului şi al partidelor parlamentare, care au fost consultate de către Custodele Coroanei", a precizat joi, pentru Agerpres, Biroul de Presă al Majestăţii al Casei Regale. 

Casa Regală invită toţi cetăţenii interesaţi să participe la dezbaterea publică organizată de iniţiatorul proiectului de lege, dezbatere care va fi dezvoltată în procedura din cadrul Parlamentului. Potrivit sursei citate, „reprezentanţii Casei Majestăţii Sale Regelui se află într-o strânsă colaborare cu aparatul tehnic al Guvernului pentru ca, la finalul perioadei de dezbatere publică, să prezinte public clarificări despre aspectele faţă de care cetăţenii îşi exprimă interesul". Un proiect de lege iniţiat de Secretariatul General al Guvernului şi publicat pe site-ul acestei instituţii prevede recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României ca poziţie de demnitate publică, între atribuţiile căruia se află şi adoptarea Statutului Casei Regale a României.

Cum s-a ajuns la proiectul de lege

Discuţiile purtate de liderii celor mai puternice partide, dar şi premierul Dacian Cioloş şi miniştrii săi, cu reprezentanţii Casei Regale, au dat roade. Casa Regală a României va primi pentru locuit şi desfăşurarea activităţilor sale, în mod gratuit, pentru 99 de ani, Palatul Elisabeta, iar cheltuielile pentru funcţionarea curentă a Casei vor fi suportate din fonduri publice, potrivit unui proiect iniţiat de Guvern, lansat în dezbatere publică. Singura obligaţie pe care o va avea şeful Casei Regale, în prezent Regele Mihai, e prezentarea unui raport anual în faţa Parlamentului.

„Cred că o să am o discuţie şi cu prim-ministrul Dacian Cioloş şi cu celelalte partide parlamentare, pentru că pentru întreaga societate românească rolul Casei Regale trebuie să fie foarte bine definit. Vom sprijini acest lucru“, declara în urmă cu o săptămână preşedintele PSD, Liviu Dragnea, devenit aproape peste noapte un susţinător al Casei Regale. Anticipând faptul că proiectul va fi lansat în mediul public, Dragnea sublinia miercuri că politicienii trebuie să rezolve statutul Casei Regale şi a locului de unde îşi va desfăşura activitatea. „În mod normal, Palatul Elisabeta trebuie să rămână în folosinţa Casei Regale pe o perioadă de timp, care trebuie stipulată în lege. Şi, de asemenea, statul român poate şi trebuie să asigure un număr minim de funcţionari pentru această instituţie”, a adăugat Dragnea 

Beneficiile Casei Regale

Casa Regală va avea la dispoziţie un serviciu administrativ, finanţat tot din bugetul de stat, dar cu posibilitate de atragere de bani şi din surse private, cu 20 de angajaţi. De asemenea, Casei Regale îi este acordată personalitate juridică, poziţia de Şef al Casei Regale este recunoscută ca fiind una de demnitate publică, iar Şeful Casei va primi în continuare o indemnizaţie lunară similară celei acordate unui fost şef de stat, adică aproximativ  5.000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune